Home » Social » Incendiile au făcut 38 de victime în județul Vaslui în ultimii patru ani

Incendiile au făcut 38 de victime în județul Vaslui în ultimii patru ani

Conform datelor statistice, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, în perioada ianuarie 2012 – noiembrie 2016, s-au înregistrat 38 de victime în urma incendiilor. Cea mai mare pondere o ocupă bătrânii, cu 17 victime cu vârsta de peste 70 de ani și nouă cu între 56 și 70. Și-au mai pierdut viața în flăcări șase persoane cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 și patru cu vârsta între 15 și 25 de ani. Din nefericire au existat destine curmate și mai devreme, un copil de nici 14 ani și altul de până în șase ani. Anii 2012 – 2014 au fost cei mai nefericiți, cu câte nouă astfel de cazuri. În 2015 au fost cinci incidente, iar anul acesta șase. Dintre cele 38 de victime ale incendiilor, în mediul rural au fost 26 victime (68 %) iar în mediul urban au fost 12 victime ( 32 %).

Recomandări din partea ISU Vaslui

Cele mai multe victime se înregistrează în perioada sezonului rece. În perioada noiembrie – februarie s-au înregistrat în ultimii ani 26 de victime (68%), iar cauza principală a fost exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire și a coșurilor de fum ( 50 % din cazuri). Lăsarea fără supraveghere a lumânărilor în special pe timpul nopții a produs 24% din cazuri, iar exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni, improvizații / suprasolicitată sau lăsarea nesupravegheată a aparatelor electrice a fost cauza a 16 % din dramele produse de incendii. Fumatul a dus la 5% din cazuri, iar alte împrejurări alcătuiesc alte 5%. Pentru evitarea unor tragedii, precum și pentru protejarea familiei și a bunurilor dumneavoastră, Inspectoratul pentru situații de Urgență Vaslui recomandă populației să respecte anumite reguli și măsuri de prevenire a incendiilor. Prin respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și adoptarea unei atitudini preventive de către populație, se pot evita evenimentele negative în urma cărora pot apărea victime omenești și pagube materiale însemnate.

La utilizarea sistemelor de încălzire cu combustibil solid verificați cu grijă sobele și coșurile de evacuare a fumului înainte de punerea în funcțiune. Fiți atenți să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere. Tencuiți și văruiți cu var partea din pod a coșului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor – o singură scânteie, ce poate apărea în pod, este suficientă să aprindă acoperișul casei. Curățați canalele și coșurile de fum premergător sezonului rece și nu utilizați coșuri de fum confecționate din burlane metalice, deoarece riscul de incendiu crește. Amplasați în fața sobei o bucată de tablă pentru ca eventualele bucați de jar căzute din sobă să nu ajungă pe materiale combustibile și nu amplasați niciodată lemnele pe acea bucată de tablă. Nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsați ușa de la focar deschisă și nu supraîncălziți sobele. Se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei și lăsarea nesupravegheată a focului. Se interzice aprinderea focului cu lichide inflamabile. Cenușa și jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale și se sting cu apă. Nu lăsați copiii nesupravegheați în încăperi unde sunt în funcțiune mijloace de încălzire.

Nu utilizați instalații electrice defecte efectuate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizații, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant, etc. Nu suprasolicitați circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depășesc puterea nominală a acestora. Nu utilizați mijloace electrice de încălzire locală improvizate. Supravegheați permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcțiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecție (termostat), deoarece acestea pot să nu funcționeze la parametrii prevăzuți, și deconectați-le în cazul în care apar defecțiuni.

Montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat. Verificarea etanșeității conductelor de alimentare cu combustibil gazos. Folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcționare. Suspendarea utilizării centralelor termice la apariția avariilor sau a oricăror altor defecțiuni și solicitarea intervenției persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficiențelor apărute.

Amplasarea mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă (lumânări, candele, etc.) trebuie sã se facã la distanță fațã de materialele combustibile, pe suporturi bine fixate și confecționate din materiale incombustibile. Nu vor fi lãsate nesupravegheate, chiar si pentru perioade scurte de timp și vor fi stinse obligatoriu la pãrãsirea locuinței și înainte de culcare. Nu se vor lãsa lumânãri sau candele sub supravegherea copiilor! (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: