Google+
Home » Sanatate » Investigații medicale în premieră la Bârlad, în noul sediu al clinicii ProLife Medical

Investigații medicale în premieră la Bârlad, în noul sediu al clinicii ProLife Medical

Trei tipuri de investigații medicale hotărâtoare în diagnosticarea unora dintre bolile cele mai răspândite (cancere de colon, de rect, gastrointestinal, dar și a altor afecțiuni din sfera digestivă), sunt acum disponibile și la Bârlad. Este vorba despre colonoscopie, endoscopie și proctologie, analize pentru care atât bârlădenii, cât și locuitorii din zonele învecinate, erau nevoiți să ajungă în marile orașe.

prolife-clinica3Posibilitatea efectuării acestor investigații a fost adusă la Bârlad de Centrul ProLife Medical, care și-a deschis, recent, un nou sediu destinat exclusiv consultațiilor și investigațiilor clinice, situat în imediata vecinătate a Laboratorului de analize ProLife (de pe Republicii nr. 277, lângă Casa Roșie). Așadar, serviciilor medicale în domeniile cardiologie, ORL, endocrinologie, reumatologie, ginecologie, medicină internă, pe care ProLife le oferă de câțiva ani, li s-au adăugat unele noi. Pacienții vor avea la dispoziție și cabinete de pneumologie, diabet și boli de nutriție, urologie, gastroenterologie, proctologie.

Clinica este dotată cu tehnologie avansată, de ultimă generație, explorările și intervențiile fiind asigurate de o echipă de mediciprolife-clinica13 specialiști, bine pregătiți.

Astfel, dr. Iulian Velișcu, medic specialist în Chirurgie Generală în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, având competențe in Endoscopie Digestivă, este cel care va realiza colonoscopiile și endoscopiile, în cadrul Clinicii ProLife Medical Bârlad.

La Proctologie, la dispoziția pacienților va fi dr. Emanuel Toma, medic specialist în Chirurgie Generală, de asemenea, de la Spitalul de urgență Vaslui; la Urologie, dr. Rusu prolife-clinica2Aurel, medic specialist urologie; la Pneumologie – dr. Valentin Barbu, de la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad; la Diabet și Boli de nutriție, dr. Irina Cojocaru, diabetolog, tot de la Spitalul ”Beldiman”.

Noul sediu funcționează de circa două săptămâni, însă inaugurarea oficială a avut loc ieri, în prezența colectivului de medici și asistente medicale ce deservesc centrul, colaboratori și alți invitați. Momentul a fost marcat și de oficierea unei slujbe religioase de sfințire.

Cei care au nevoie de mai multe amănunte despre noile servicii de sănătate oferite de ProLife Bârlad pot suna la numerele de telefon 0235-419955, 0235 – 419255 sau 0731490771, acolo unde pot face și programări. Relații mai pot fi cerute și pe adresa de e-mail office@prolifemedical.ro, și pot, de asemenea, consulta toată gama de servicii medicale puse la dispoziție de clinica bârlădeană, pe www.prolifemedical.ro.

Last updated by at .

Comments

comments

About Simona Vasile