Google+
Home » Sport » Rezultate bune obținute de handbaliștii vasluieni la primul turneu de sala pentru juniori III

Rezultate bune obținute de handbaliștii vasluieni la primul turneu de sala pentru juniori III

Handbaliștii juniori III din județ au reușit cinci victorii și o remiza la primul turneu de sala. LPS Vaslui și-a confirmat statutul de favorita și a reușit patru succese. Singura echipa care le-a pus probleme a fost CSU Suceava, pe care a învins-o cu 24 – 23. Vasluienii au cedat inițiativa surprinzător în partea secunda, după ce la pauza conduceau cu 15 – 8. Au mai învins LPS Botoșani cu 28 – 19, LPS Iași cu 34 – 20 și LPS Botoșani cu 12 – 8. Dar și pe cealaltă formație vasluiană, ACS Campionii, scor 29 – 18. Negreștenii pregătiți de profesorul Gheorghe Mogâldea au învins LPS Botoșani cu 34 – 30 și au remizat cu LPS Suceava, scor 23 – 23. Au mai pierdut cu LPS Piatra Neamț, scor 27 – 36.

LPS Vaslui e pe primul loc, cu 24 de puncte, șase mai mult fata de principala candidata la fotoliul de lider. LPS Piatra Neamț are 18 puncte, dar are un meci mai puțin disputat. Distanța dintre cele doua echipe s-a mărit însă și datorită înfrângerii surprinzătoare suferite de aceștia, scor 26 – 27 cu LPS Iași. CSU Suceava cu 16 puncte completează podiumul, iar ACS Campionii Vaslui ocupă în continuare locul patru cu 14 puncte. Urmează LPS Suceava și LPS Iași, cu câte noua puncte. Ieșenii au însă un meci mai puțin disputat. LPS Botoșani este lanterna roșie, cu înfrângeri pe linie.

Cel de-al doilea turneu de sala începe pe 9 decembrie, când LPS Vaslui va da piept cu LPS Piatra Neamț și LPS Suceava. ACS Campionii Vaslui va juca împotriva formațiilor CSU Suceava și LPS Iași. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: