Home » Sanatate » Pacienții și cadrele medicale îngheață de frig în Spitalul Județean de Urgență

Pacienții și cadrele medicale îngheață de frig în Spitalul Județean de Urgență

Pacienții, care sunt nevoiți sa aștepte chiar și doua ore pe hol din cauza aglomerației, tremura de frig pe holul policlinicii. Calvarul acestora se poate prelungi însă, dacă trebuie sa meargă la cabinetele de Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie sau Chirurgie unde regăsesc aceeași situație.

Am stat mai bine de o oră până am intrat în cabinet. Am rămas cu haina groasă pe mine și cu fular la gât, fiindcă pe hol nu se poate altfel. Situația nu este mai bună nici în cabinetele medicale. M-am dezbrăcat pentru consultație și tremuram efectiv de frig. Mai rău ne îmbolnăvim în Policlinică”, a declarat o pacientă prezentă, luni, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean Vaslui.

Căldură cu program. Soluția vine, dar la anul

Reprezentanții SJU Vaslui susțin că, atâta vreme cât temperaturile de afară sunt pozitive, căldura se furnizează cu program. „Fiindcă temperaturile de afară au avut în ultimele zile valori pozitive nu am furnizat căldură non-stop, ci cu cu program, între orele 5.00 și 10.00. În general, lunea dimineața se încălzește puțin mai greu, fiind după week-end. Dacă va fi cazul vom prelungi programul de furnizare a căldurii, până la ora 12.00”, a declarat, luni șeful Biroului Administrativ din cadrul SJU Vaslui, Adrian Avadanei.

Conducerea administrativă a spitalului spune că temperaturile nu pot fi menținute la valori mulțumitoare și din cauza faptului că tâmplăria este veche și nu izolează foarte bine. Avadanei a mai precizat că în bugetul spitalului sunt prinse sumele necesare pentru schimbare a tâmplăriei, dar că aceste lucrări vor fi efectuate după încheierea sezonului rece  (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: