Google+
Home » Invatamant » Creativitatea, scopul temei cercului pedagogic organizat la Grădinița nr. 9 din Bârlad

Creativitatea, scopul temei cercului pedagogic organizat la Grădinița nr. 9 din Bârlad

Șaizeci de cadre didactice din învățământul preșcolar, din Bârlad și zona Bârlad, au participat ieri la cercul pedagogic organizat la Grădinița nr. 9 din Bârlad, unul dintre cele trei centre de perfecționare din oraș.

Tema din acest prim semestru a fost, în premieră, destul de dificilă – „Contexte și instrumente pentru dezvoltarea gândirii laterale la copilul preșcolar”.

„Gândirea laterală înseamnă a vedea și a interpreta, în moduri și expresii diferite, lucruri și idei care erau văzute și interpretate în același fel; a restructura vechile tipare, a lucra prin salturi nu prin pași mărunți, a ajunge la o soluție concretă nouă. Pornind de la acest considerent, ne-am propus o activitate în care să dezvoltăm exprimarea creativă a copiilor având ca suport conținuturi specifice anotimpului toamnei, proiect tematic ce se finalizează prin evaluare”, ne-a declarat Anișoara Munteanu, directoarea Grădiniței nr. 9 Bârlad.

Activitatea a fost o fuziune între educarea limbajului și jocuri și activități didactice alese.

Copiii din grupa mare B a trebuit să creeze o poveste după un început dat, să realizeze dialoguri, într-un cuvânt, să creeze. Copiii au întâlnit personaje imaginare și au fost puși în situații inedite. Au dialogat cu fructe, legume, flori și frunze și au creat o poveste după începutul cunoscutei povești „Unde a zburat rândunica”, de Titel Constantinescu. Preșcolarii s-au descurcat foarte bine, creativitatea fiind cea care i-a salvat, abilitate care se dezvoltă în special în anii de grădiniță.

Cercul pedagogic s-a încheiat cu dansul tematic „Culesul viilor”, după care cadrele didactice au participat la prezentarea referatului în urma activității. Au avut loc, de asemenea, discuții libere pe tema cercului și despre aplicarea acesteia la nivelul fiecărei grupe de grădiniță. Activitatea desfășurată ieri la Grădinița nr. 9 a fost percepută ca un exemplu de bună practică tocmai prin modul de abordare a temei cercului pedagogic. (Mihaela NICULESCU)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor