Home » Justitie » Anchetă la Spitalul Bârlad, după ce un pacient ar fi murit în timpul unei intervenții chirurgicale deoarece ar fi fost operat cu întârziere

Anchetă la Spitalul Bârlad, după ce un pacient ar fi murit în timpul unei intervenții chirurgicale deoarece ar fi fost operat cu întârziere

Conducerea Spitalului de Urgență Bârlad a declanșat, luni, o anchetă internă după ce familia unui tânăr de 37 de ani, care a murit în timpul unei intervenții chirurgicale, a reclamat că bolnavul a fost operat cu întârziere, la aproximativ 24 de ore de la internare, deși ar fi avut simptome grave de boală.

Cazul unui tânăr de 37 de ani, care a murit în timpul unei intervenții chirurgicale la Spitalul de Urgență Bârlad, a ajuns în atenția conducerii unității spitalicești, în urma plângerii făcută de către rudele bolnavului. Potrivit acestora, bărbatul a fost operat la aproximativ 24 de ore de la internare, deși ar fi prezentat simptome grave de boală, ceea ce, în opinia lor, ar fi impus o intervenție chirurgicală de urgență.

Reprezentanții Spitalului de Urgență Bârlad susțin că pacientul ar fi murit din cauza ”unei situații de boală”, însă edificatoare în acest sens fiind concluziile medico-legale. ”La momentul internării, pacientul nu avea indicație operatorie, astfel încât nu era considerat o urgență. Medicul a încercat să-i salveze viața, însă nu a reușit. Pacientul era cunoscut cu mai multe internări din cauza problemelor grave de sănătate pe care le avea. Însă, noi am declanșat o anchetă internă acest caz în care se va analiza dacă a fost respectat protocolul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Bârlad, Adrian Gheorghiu.

Conducerea unității medicale bârlădene a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea unui diagnostic anatomopatologic, care va fi edificator asupra cauzei morții tânărului de 37 de ani. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: