Home » Sport » CS „Karate Kensei” Vaslui a cucerit de trei ori bronzul la Campionatul European de Karate Tradițional

CS „Karate Kensei” Vaslui a cucerit de trei ori bronzul la Campionatul European de Karate Tradițional

Karateka de la Clubul „Karate Kensei” Vaslui s-au remarcat încă o dată, prin cucerirea a trei medalii de bronz la Campionatul European de Karate Tradițional din Slovenia.

Clubul vasluian a urcat pe podium de două ori la individual și o dată la echipe. Cosmin Roznov , Maria Caliniuc și Alexandru Sandu, au cucerit bronzul la Enbu masculin juniori, Fuku-Go masculin cadeți și Fuku-Go feminin cadeți. La competiția internațională carea avut loc săptămâna trecută au participat sportivi din 15 țări, iar România a cucerit locul doi pe națiuni, după Italia.

campionatul-european-de-karate-traditional9Se putea și mai bine, ca orice practicanți de performanță ne-am dorit clasări cât mai sus pe podium. Competiția a făcut aceste departajări, dar toți sportivii prezenți au fost foarte buni. Rezultatele sunt deosebite, sunt mulțumit pentru că pe lângă cele trei medalii câștigate am intrat în finală, printre ultimii patru, la alte două probe. Locația a fost superbă și organizarea lăudabilă„, a declarat pentru Est News Sensei Constantin Roznov (George PROCA).

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: