Home » Sport » Real Junior Vaslui a fost cea mai bună din județ în cadrul Trofeului „Gheorghe Ola” și va găzdui faza zonală

Real Junior Vaslui a fost cea mai bună din județ în cadrul Trofeului „Gheorghe Ola” și va găzdui faza zonală

George PROCA

Real Junior Vaslui a cucerit titlul județean la Trofeul „Gheorghe Ola” (U10). S-a remarcat însă și cu alte două echipe, reușind astfel performanța de a avea nu mai puțin de trei echipe în primele cinci. Cea de-a doua formație a clubului, Real Junior 2009, s-a clasat pe locul patru din șapte echipe. A avut o evoluție foarte bună, iar doi dintre copii au fost mai mici (2010). Real Junior II s-a clasat pe locul cinci și le-a devansat pe Sport Club Bârlad 2007 și ACS Viitorul Bârlad 2007.

În perioada 9 – 11 decembrie Real Junior Vaslui va participa la turneul zonal care va avea loc la Vaslui și va fi găzduit de Sala Polivalentă din localitate. Meciurile au loc în cele trei zile între orele 9 – 12 și 16 – 17. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare și doar cea mai bună câștigă dreptul de a disputa faza națională. Competiția este organizată de Federația Română de Fotbal, Asociația Județeană de Fotbal Vaslui și clubul Real Junior Vaslui. Își acordă sprijinul Primăria Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Alături de Real Junior Vaslui vor lupta pentru calificarea în faza națională FC Bacău, LPS Piatra Neamț, CSMS Iași, Artis Botoșani și Juniorul Suceava.

„Va fi spectacol care merită urmărit de iubitorii de fotbal vasluieni, pentru că vin aici echipe puternice care au câștigat competiția în celelalte cinci județe ale Moldovei. Îi invităm pe toți să ne fie alături în cele trei zile de competiție. Așteptările sunt mari, am insistat să organizăm competiția la Vaslui pentru că avem o echipă foarte bună. Șansele de a accede în primele opt echipe din țară sunt foarte mari, suntem nerăbdători să facem o figură frumoasă, Vă depinde însă de forma de moment a copiilor, dacă vor juca la adevărata lor valoare. Vorbim de copiii și sunt imprevizibili dar în mod normal nu ar trebui să avem probleme în a ne califica. Am câștigat până acum o serie de turnee amicale și acum vor disputa prima lor competiție oficială, care se regăsește în calendarul Federației Române de Fotbal”, a declarat pentru Est News Ciprian Amarandei, antrenorul la Real Junior.

Real Junior Vaslui va disputa faza zonală de la Trofeul „Gheorghe Ola” (U10) cu portarii Luca Lungu, Alex Ciobanu (portari) și jucătorii de câmp Sebastian Roșu, Ianis Podoleanu, Matei Adăscăliței, Mario David , Ștefan Amarandei, Denis Bulgariu, Denis Amarinei, Bozian Alexandru, Ștefan Nechifor.

Locul doi la „Gheorghe Ene”

Clubul a obținut rezultate deosebite și la Trofeul „Gheorghe Ene” (U9). A participat cu două echipe și a obținut locul doi și locul patru. La egalitate de puncte cu prima clasată, a pierdut prima poziție datorită rezultatelor din meciurile directe. Real Junior I Vaslui 2007 a învins LPS Vaslui 2007 în primul meci cu 4 – 1. Pornea ca favorită la primul loc dar a pierdut apoi în fața contracandidatei la prima poziție cu 0 – 6, după un meci mai slab. Echipa a avut însă în componență patru jucători mai mici (2008). Echipă a doua a clubului a avut în componența doar jucători născuți în 2008 sau mai mici dar a obținut în ciuda acestui aspect rezultate foarte bune. A remizat cu echipa campioană, rezultat care dacă s-ar fi punctat ar fi făcut că Real Junior I Vaslui 2007 să fie campioană. S-a omologat însă conform regulamentului scorul de 0 – 3, în ciudă jocului bun din teren.

Doresc mult succes echipei Liceului cu Program Sportiv Vaslui la faza zonală de la Suceava, care va avea loc în perioada 2 – 4 decembrie”, ne-a mai declarat Amarandei.

Dispută Bucharest Indoor Cup

Micii fotbaliști de la Real Junior Vaslui disputa zilele acestea, cu două grupe, turneul internațional de prestigiu „Bucharest Indoor Cup”. Clubul înfruntă la categoria 2008 pe Dinamo București, Dunav Ruse și FC Dobroiesti. Iar la 2010 adversarii vasluienilor provin de la Atletico Madrid Timișoara, Chelsea București Alb, Juniorul București și Prosport București.

Ciprian Amarandei clarifică poziția clubului vasluian

ciprian-amarandei-1

Ciprian Amarandei

Real Junior Vaslui n-a putut participa la LPS Cup pentru că nu a fost invitat de organizatori, iar antrenorul Ciprian Amarandei a dorit să lămurească situația. „Din cauza unor divergențe cu actuala conducere de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui nu am putut participa la competiție. Clubul Real Junior Vaslui nu are nimic împotriva LPS Vaslui. Mai ales eu personal, care mi-am făcut junioratul acolo. Fratele meu și-a făcut și el junioratul acolo, iar tatăl meu a lucrat o viață la LPS Vaslui și continuă să activeze acolo. Mulțumesc Liceului cu Program Sportiv Vaslui, fostei directoare Luminița Vîrlan și tatălui meu, pentru ca dacă nu găseam înțelegere acolo aceste grupe nu mai existau acum. Apreciez această instituție și fără aportul ei nu aș fi reușit nimic. Nu voi spune niciodată ceva rău de LPS Vaslui, nu voi face nimic din ce ar aduce atingere prestigiului acestei instituții. Respectăm decizia directorului Ionuț Chiochiu, nu a existat niciodată o ceartă între noi. Când eu am plecat de la LPS Vaslui cu 70 de copii a fost pentru că așa a hotărât el, să renunțe la noi. Nu am vrut să plecăm, dar am fost nevoiți să ne facem propriul club și ne-am dezvoltat continuu. De la 70 acum avem 100 copii și am mai adus doi antrenori, pe Sorin Tătaru și Vasile Lupu. În continuare căutam să colaborăm cu cei mai buni antrenori din județ și deja avem o colaborare cu Sorin Sava care mai asistă la unele antrenamente. În viitor vom purta discuții și cu Gabriel Crăciun. Ne-am văzut de ce am avut de făcut pentru binele copiilor mei și suntem deschiși, vom stă la masă cu toată lumea. Aduc în atenția tuturor părinților și a cluburilor de fotbal din județ că nu vrem decât să se facă performanță la nivel de copii și juniori. Să se adune cei mai buni copii într-o singură echipă, indiferent că se va întâmpla asta la LPS Vaslui sau Real Junior. Vrem ca acești copii să dispună de cele mai bune condiții și să se poată antrena împreună pentru că doar așa putem face performanță la nivel național. În cazul în care ceilalți nu înțeleg suntem nevoiți să ne apăram interesele clubului și vom continua să sprijinim oricum acești copii așa cum am făcut-o și până acum. Nu purtăm pică nimănui, vrem doar binele copiilor și a fotbalului juvenil vasluian. Avem un model demn de urmat la Vaslui, echipa profesorului Cracea, foarte bună și cu multe rezultate pe plan național. Ar trebui să fim bucuroși pentru că la nivelul grupelor mici avem foarte mulți copii talentați. El a fost nevoit să mai aducă din alte zone pentru a obține performanță, dar noi chiar avem la grupele mici nouă – zece copii care promit și pot să facă performanță împreună. Este un lucru îmbucurător faptul că orașul și județul Vaslui are parte de o conducere care sprijină fotbalul la toate nivelurile. Au câștig de cauză toate cluburile, private și de stat. AJF Vaslui ne sprijină și ea, își dorește de asemenea cât mai multe grupe de copii care să ne reprezinte cu mândrie pe plan național. Am găsit cu toții sprijin de la autoritățile locale, de fiecare data când l-am cerut, dar trebuie să existe înțelegere și între cluburi pentru că binele copiilor primează”.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: