Home » Justitie » Șofer arestat preventiv după ce a fost depistat de patru ori în trafic de către polițiști băut și fără permis

Șofer arestat preventiv după ce a fost depistat de patru ori în trafic de către polițiști băut și fără permis

Un șofer de 59 de ani, din Muntenii de Sus, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, în ultima jumătate de an, polițiștii l-au depistat de patru ori în trafic băut și fără permis de conducere, ultima dată circulând și cu o mașină fără numere de înmatriculare.

Judecătoria Vaslui a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Pavel Ignat pentru conducere fără permis, conducerea unei mașini neînmatriculate și conducere sub influența alcoolului, după ce a fost depistat în trafic de către polițiști pe un drum județean în timp ce conducea băut și fără permis o autoutilitară cu numerele provizorii expirate. Bărbatul a fost testat de polițiști, alcooltestul indicând o valoare de 0,52 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Decizia încarcerării șoferului de 59 de ani a fost luată de magistrații vasluieni în urma recidivelor bărbatului, care, în urmă cu jumătate de an, a fost reținut de către polițiști de două ori în trei zile, tot pentru infracțiuni rutiere.

Șoferul a fost prins băut, într-o primă fază, pe 27 mai, în timp ce conducea mașina sinuos pe drumul național DN 15 D, între localitățile Negrești și Dumești, iar în momentul testării de către de către agenții de la Serviciul Rutier cu aparatul alcooltest s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat să meargă la spital și, în consecință, s-a întocmit dosar penal pe numele său pentru refuz de recoltare de probe biologice, cu reținerea permisului, fără drept de conducere. A doua zi, bărbatul de 59 de ani a fost depistat din nou băut în trafic, fără permis de conducere, în urma unui accident de circulație.

„Polițiștii au fost anunțați prin număr 112 despre producerea unui accident de circulație în apropiere de Inspectoratul Județean de Jandarmi din municipiul Vaslui. Conducătorul auto din Muntenii de Sus a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure și, în consecință, a lovit un alt autoturism, rezultând avarierea celor două mașini”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Testat de către polițiști, bărbatul de 59 de ani a fost depistat cu o alcoolemie de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a refuzat însă recoltarea de probe biologice. În consecință, pe lângă întocmirea unui nou dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, petrecându-și o noapte în arestul Poliției. Pus în libertate a doua ziua de către Parchet, bărbatul din Muntenii de Sus a fost prins în aceeași zi, pentru a treia oară consecutiv, de către polițiști în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Italia. După întocmirea celui de-al treilea dosar penal, de această dată pentru conducere fără permis, șoferul a fost dus din nou în arestul Poliției Județene Vaslui pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reținere. Și a doua oară, șoferul a fost eliberat de către procurori, fiind cercetat în stare de libertate. (Ionut PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: