Home » Invatamant » Școală nouă, de peste două milioane de lei, inaugurată în Ștefan cel Mare, după cinci ani de lucrări

Școală nouă, de peste două milioane de lei, inaugurată în Ștefan cel Mare, după cinci ani de lucrări

O școală de peste două milioane de lei a fost inaugurată, ieri, în localitatea Ștefan cel Mare, după cinci ani în care autoritățile au tot căutat soluții pentru finalizarea investiției. Unitatea are o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și va găzdui 108 elevi din comună.

Elevii și cadrele didactice din comuna Ștefan cel Mare învață, de la începutul acestei săptămâni, în condiții occidentale, după ce autoritățile au reușit, după cinci ani de eforturi, să finalizeze lucrările la noua clădire a instituției de învățământ. Cu o investiție de peste două milioane de lei, școala are, pe lângă cele șapte săli de clasă, o încăpere pentru festivități, sistem de supraveghere video, toalete în incintă și sistem de încălzire centralizat, ceea ce nu prea se vede la majoritatea unităților de învățământ din mediul rural.

 

De câțiva ani buni așteptăm ca lucrările să fie finalizate și iată că, în sfârșit, a venit ziua când putem oferi o mare bucurie elevilor din comuna Ștefan cel Mare. Este un cadou de Moș Nicolae, pe care atât copii cât și dascălii lor l-au primit frumos și pe care și noi am dorit să-l facem în preajma sărbătorilor de iarnă. Școala este dotată conform normelor Uniunii Europene, fondurile fiind asigurate, în cea mai mare parte, de la Banca Mondială”, a declarat primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.

La deschiderea școlii, pe lângă autorități, a fost prezent și unul dintre fiii comunei, pictorul Traian Mica Tacman, care a donat 110 lucrări personale, expuse acum pe pereții școlii. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: