Home » Administratie » Bărlădenii, cei mai dornici să iasă la vot

Bărlădenii, cei mai dornici să iasă la vot

Prezența la vot în județul Vaslui era, la ora 17.30, de 29%, cu două procente sub media națională.

Dintre localitățile urbane cele mai importante ale județului, cel mai dornic să meargă la urne pentru a-și exercita dreptul de vot s-a arătat Bârladul. Până la ora mai sus menționată votaseră 30,5% dintre locuitorii cu fdrept de vot, peste media județeană, în timp de la Vaslui secțiile de votare înregistraseră o prezență de 29%.

Cei mai dezinteresați de acest exercițiu democratic a cărui șansă o vor mai întâlni abia peste patru ani sunt hușenii – doar 28,3% votaseră până la ora 17.30.

Cel mai matinal candidat a fost liberalul Daniel Olteanu, care ocupă și poziția întâi pe lista Camerei Deputaților. El a sosit la secția de votare flancat de cei doi fii ai săi, adolescenți.

”Am votat cu încredere și cu multă speranță că vom avea un Parlament mai bun față de cel pe care l-am avut până acum, Parlament mai responsabil de ceea ce trebuie să facă, nu preocupat de politicianism și scandaluri. Am votat pentru a Parlament care să creeze premisele pentru ca fii noștri să nu mai plece din țară, iar pe cei care au făcut-o, să se întoarcă acasă, pentru un Parlament care să dea țării un Guvern capabil să ducă România înainte. Pentru toate acestea, sper într-o prezență cât mai mare la vot. Doar așa, voința poporului va învinge!”, ne-a declarat Daniel Olteanu, la ieșirea de la urne.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=oA5aW22hoMk&w=560&h=315]

Candidații Uniunii Salavați România (USR), Mihai Botez și Ionuț Dorin Vintilă, au votat împreună la Școala “George Tutoveanu” din Bârlad, la secțiile de votare aferente. “Am votat pentru ca următorii patru ani ne dorim un stat de drep întărit, pentru un dialog social și un Parlament care să fie în relație directă cu cetățenii, nu să-i vedem din patru în patru ani. Pentru asta am votat!”, a spus Mihai Botez. “Un vot anti corupție, anti abuz, pentru o Românie mai bună, pentru ca românii plecați să se întoarcă în țară și ca să-mi fac datoria de cetățean”, a spus și Ionuț Dorin Vintilă.

(S.M.)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: