Google+
Home » Justitie » Inspectorii DSVSA, din nou în control

Inspectorii DSVSA, din nou în control

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional comercializarea și consumul unor cantități de alimente de origine animală crește considerabil, DSVSA Vaslui ia măsuri suplimentare pentru verificarea modului în care se produc, depozitează, transportă și valorifică carnea de porc destinată consumului uman, precum și alte produse de origine animală.

S-au constituit echipe mixte care verifica, în acesta perioada, modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală (carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri, hypermarketuri etc.), precum și din unitățile de alimentație publică, de tipul restaurantelor, cantinelor, bufetelor etc.

Totodată, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui a fost asigurată permanența. Inspectorii pot fi sesizati de nereguli în domeniul siguranței alimentelor la numerele de telefon 0235421121 , fax 0235421278 si e-mail : office-vaslui@ansvsa.ro.

Un alt motiv  pentru organizarea serviciului este cel reprezentat de alerta privind creșterea nivelului de risc pentru pesta porcină africană, generat de confirmarea acestei boli în Ucraina si R.Moldova precum si a unor focare de gripa aviara cu virusul H5N8.

Până vineri s-au controlat 96 unitati din care 13 targuri de animale, 3 unitati de panificatie, , 8 unitati de comert cu ridicata, 24 de magazine alimentare, 1 depozit de legume fructe, 6 baruri, 19 unitati de alimentatie publica, 1 laborator si 6 unitati de cofetarie – patiserie, doua sifonarii, o presa de ulei, un centru ambalare oua, patru depozite alimentare, trei carmangerii, doua supermarcheturi si doua fast food-uri.

În timpul controlului, s-au verificat modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din târgurile de animale in ceea ce priveste miscarea animalelor, bunastarea in timpul transportului, documente insotitoare, respectarea interdictiei vanzarii de porci in targuri in contextual pestei porcine africane care evolueaza la granita Romaniei cu Ucraina si R. Moldova. De asemenea in atentia inspectorilor au fost originea produselor (documente din care să rezulte că unitatea de proveniență este înregistrată/autorizată sanitar veterinar, marcaje de identificare, prezența etichetelor complete și lizibile, calitatea ambalajului și a respectării condițiilor de transport după caz). S-au mai verificat conformitatea înscrisurilor de pe etichetă (în special termenul de valabilitate și temperatura de păstrare, compozitia si ingredientele) si documente și proceduri care atestă siguranța și calitatea produselor alimentare, inclusiv procedurile de retragere / rechemare a produselor alimentare neconforme. DVSA a mai inspectat modalitățile de expunere a produselor, existența vitrinelor special amenajate, recipienților, confecționați din materiale necorodabile, care să fie ușor de curațat și igienizat, informarea corectă a cumpărătorului asupra tipului de produs, expunerea separată pe grupe de produse, existența ambalajelor de unică folosință. Asigurarea temperaturii corespunzătoare (asigurarea de termometre lizibile, funcționarea echipamentelor de asigurare a temperaturii pentru produsele care necesită regim termic) a fost si ea una din conditiile obligatorii care trebuie respectate. De asemenea respectarea regulilor de manipulare la locul de vânzare si controlul trasabilității produselor alimentare mergand pe sintagma europeana ,,de la fermă pe masa consumatorului “.

Principalele neconformitati identificate sunt lipsa documente insotitoare pentru animale vii, deficiente de manipulare a produselor alimentare, deficiente referitoare la igiena si starea de sanatate a personalului, spații de depozitare supraaglomerate, cu produse alimentare nelotizate, pe sortimente și categorii de calitate. S-au aplicat 13 amenzi contraventionale in valoare de 9200 lei , 14 avertismente, s-au dat opt notificari pentru prezentarea la DSVSA in vederea inregistrarii.

S-au retras din consum uman si s-au dirijat catre neutralizare 4,37 kg preparate din carne, 194,7 kg produse lactate, 4,3 kg peste. S-a dispus retinere oficiala pentru etichetare necorespunzatoare a 839 kg masline.

S-au emis 12 ordonante din care 10 ordonante de interzicere a activitatii (la o unitate procesare otet, cinci magazine alimentare, un centru prelucrare lapte in cadrul exploatatiei, o moara de porumb, o carmangerie si un depozit alimentar) si doua ordonante de suspendarea activitatii pana la remedierea deficientelor la o unitate de producere ulei si la o carmangerie.

Aceste controale vor continua in perioada următoare având ca scop protejarea sanatatii consumatorilor. Pentru sesizări / reclamații în domeniul siguranței alimentelor puteți apela numărul de telefon 0800.826.787, număr gratuit din orice rețea. Sau puteți transmite un mesaj la adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro. (G.P)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor