Home » Sport » A mers să-și înscrie copilul la arte marțiale și a rămas și ea. După un an și jumătate, era dublă vicecampioană europeană!

A mers să-și înscrie copilul la arte marțiale și a rămas și ea. După un an și jumătate, era dublă vicecampioană europeană!

de Răzvan CĂLIN

Fără îndoială, 2016 este anul în care Bârladul a excelat ca niciodată la capitolul arte marțiale, iar în urmă cu câteva zile bârlădeanca Andrada Tudorache (29 de ani) a reconfirmat acest lucru câștigând două titluri de vicecampioană la Kempo (submission și full – kempo). Însă, în spatele acestei performanțe uluitoare (sunt primele două titluri de vicecampion european la această disciplină de arte marțiale aduse de un luptător din Bârlad!) stă o poveste la fel de tulburătoare. Deși nu este o persoană extrem de volubilă (mai ales când vine vorba despre ea însăși), Andrada Tudorache a acceptat totuși să stea de vorbă cu jurnaliștii de la Est News. Bineînțeles că modestia a forțat-o să se autocenzureze în cea mai mare pare a discuției purtate, însă dincolo de toate acestea s-a putut observa clar că Andrada este o luptătoare și în viața de zi cu zi, nu doar pe în sala de antrenamente sau pe suprafața de concurs.

A recunoscut că pentru ea artele marțiale au reprezentat dintotdeauna o atracție extrem de puternică. De aceea, până în urmă cu aproximativ un an și jumătate, a practicat diferite discipline de arte marțiale. Asta până ce a fost atrasă ca un magnet de kempo.

”De când mă știu am fost extrem de atrasă de artele marțiale. Iubesc la nebunie artele marțială sunt de-a dreptul fascinată de ele. Așa că am practicat shotokan-fudokan, judo și jiu-jitsu brazilian. M-am antrenat și am practicat aceste sporturi numai și numai din plăcere. Pentru mine, lumea artelor marțiale este locul în care mă simt cel mai bine, mă simt fericită și împlinită”, ne-a mărturisit Andrada.

Și-a înscris fiul la kempo și a sfârșit prin a se antrena și ea cot la cot cu el!

Întâmplarea (sau soarta, spuneți-i cum vreți) a făcut ca Andrada să se îndrăgostească brusc de kempo. Considerată în mod unanim cea mai veche artă marțială atestată documentar, kempo poate fi tradusă prin ”Arta Luptei Totale”. Primul contact pe care bârlădeanca noastră l-a avut cu această străveche artă marțială i-l datorează fiului ei, Vanea, acum în vârstă de șapte ani.

”În urmă cu aproximativ doi ani am luat decizia să-mi îndrum copilul către arte marțiale. În primul rând m-am gândit la sănătatea lui, la dorința mea ca el să se dezvolte cât mai armonios, atât fizic, cât și psihic. Așa am ajuns la Clubul ”Myiagi Dojo”, condus de sensei Gabriel Manta. Mi-am înscris băiatul aici și în scurt timp am început să văd cam ce se întâmplă la antrenamente. Când am văzut cum decurg antrenamentele, ce fel se pregătesc, ce particularități are acest stil de arte marțiale, mi-am zis că neapărat trebuie să fac și eu asta. Așa că am vorbit cu sensei Manta, i-am spus că aș dori să mă antrenez și eu și uite așa am ajuns în familia ”Myiagi Dojo” Bârlad”, ne-a povestit dubla vicecampioană europeană.

Deși era novice într-ale kempo, Andrada s-a făcut imediat remarcată prin seriozitatea și ardoarea cu care aborda fiecare ședință de antrenament. A simțit că este un sport aproape de sufletul ei, care o ajută și o poate căli în cotidiana luptă cu viața. Antrenorii ei, în frunte cu sensei Gabriel Manta, au remarcat-o imediat: ”Mi-am dat seama imediat că această tânără nu venise aici așa, să practice kempo doar pentru ceva mișcare, ceva condiție fizică, noțiuni de autoapărare etc. Ci venise să facă performanță, să arate că este competitivă și că poate obține rezultate frumoase la competițiile de profil. La antrenamente trăgea (și face la fel în continuare) cât alții 10 și a dat dovadă de foarte multă concentrare și seriozitate”.

”Aventura” de la Campionatele Europene din Ungaria, prima competiție internațională, primele medalii!

Râvna cu care s-a antrenat avea să-i fie răsplătită în scurt timp, căci imediat a început să se remarce la diferitele competiții de profil din țară. Cu doar un an și jumătate de antrenamente în materie de kempo, Andrada a reușit să câștige câte o medalie de bronz, argint și aur la Campionatul Național de Kempo. Aurul l-a câștigat anul acesta, lucru care i-a și atras automat o selecție în lotul național ce a reprezentat România la Campionatele Europene de Kempo pe echipe. Concursul s-a derulat pe 9 decembrie, în Budapesta, capitala Ungariei. A fost o competiție extrem de puternică, care a adunat sute de luptători foarte valoroși și bine pregătiți din întreaga Europă. Și, totuși, delegația României, din care a făcut parte și Andrada, a fost la înălțime, reușind finalmente să se claseze pe locul I. Cât despre Andrada, e a reușit performanța de a se califica în finala de la submission și cea de full-kempo, fiind învinsă, în ambele cazuri, de luptătoare din Ungaria.

”A fost o experiență de vis pentru mine, prima competiție internațională de kempo la care eu am participat. Chiar dacă am fost învinsă în cele două finale, totuși trebuie să remarc că România a avut un lot de luptători excepționali, antrenați de domnul Amatto Zaharia, unul dintre cei titrați antrenori din lume. Deși a fost ceva nou pentru mine, să știți că eu am plecat la Budapesta cu gândul să câștig o medalie, indiferent de care. Mi-am zis că trebuie să dau totul, să nu-mi fac de rușine colegii de lot care sunt niște luptători extraordinari, să nu-mi fac de râs țara. Dar am avut și emoții foarte mari, trebuie să recunosc. La un moment dat, din cauza emoțiilor puternice chiar începusem să mă simt rău. Am avut adversari foarte puternici la Budapesta. De aceea a și fost o competiție foarte dură (m-am și accidentat la mâna dreaptă), dar a meritat efortul și toate sacrificiile. Când am văzut că România a câștigat campionatul, iar eu am pus și eu umărul la asta, m-am simțit extraordinar. E un moment, sunt niște senzații greu de explicat în cuvinte!”, ne-a povestit Andrada, vizibil încântată de ”aventura” ei de la Budapesta.

Vrea titlul de campion european și o carieră de procuror!

Ea ne-a mai spus că în nici un caz nu se va opri doar aici și că are de gând să participe și pe viitor la cât mai multe competiții de profil naționale și internaționale. De aceea este hotărâtă să se pregătească cu și mai mare seriozitate, mai ales că și-a propus să-și treacă în palmares și un titlu de campioană mondială. Este un obiectiv pe măsura ambiției sale.

Pe plan personal, Andrada are proiecte la fel de ambițioase și îndrăznețe. Visul ei este să urmeze o carieră în magistratură și ne-a mărturisit că își dorește să devină procuror. Cum timp de mai mulți ani a muncit în Anglia, Andrada a reușit să-și facă timp și pentru studii. Așa că s-a înscris la o facultate de drept din Londra, acum fiind chiar în ultimul an de studiu: ”În ianuarie trebuie să plec din nou în Anglia pentru că începe sesiunea și trebuie să-mi dau examenele. Acum, nu știu în ce măsură mi se vor recunoaște studiile în drept, aici în România. Oricum ar fi, îmi doresc foarte mult o carieră de procuror. Știu că pentru unii ar suna cam aiurea, dar asta vreau eu să fac în viața asta. Sunt conștientă că mai am mult de muncă până să ajung acolo, dar cu siguranță voi face totul să îmi ating scopul”.

Andrada are convingerea că va avea tăria și resursele necesare pentru ași îndeplini atât obiectivele din plan profesional, cât și cele din lumea artelor marțiale. Vrea, în același timp, să-i arate fiului ei că în viață dacă îți propui ceva și muncești cu seriozitate maximă, cu siguranță îți vei atinge scopul.

”Trebuie să te pregătești în permanență, să muncești și să fii serios dacă vrei să ai succes în viață. De altfel, sunt lucruri pe care practicarea artelor marțiale ți le imprimă și îți formează caracterul. De aceea, recomand din suflet tuturor părinților să își lase copiii la kempo pentru că vor avea numai de câștigat!”.

Cele două titluri de vicecampion european la kempo obținute de Andrada Tudorache vin să încheie un an de excepție pentru Clubul ”Myiagi Dojo” (în particular) și pentru sportul bârlădean, în general: în primăvară, Rareș Mîrzac a câștigat, în premieră pentru Bârlad, titlul de campion mondial la Kempo – Submission, fratele său – Toma Mîrzac – și Diana Bîclea au devenit vicecampioni mondiali, iar Ionuț Huean a câștigat medalia de bronz. La acestea se adaugă mai multe titluri de campioni național, astfel încât palmaresul luptătorilor bârlădeni este de-a dreptul impresionant.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: