Home » Sanatate » Dispărută din Iana, găsită moartă pe malul mării, la Mamaia!

Dispărută din Iana, găsită moartă pe malul mării, la Mamaia!

de Răzvan CĂLIN

Veste tristă pentru familia Mariei Cojocaru, femeia în vârstă de 58 de ani, din comuna Iana, care a fost dată dispărută cu doar câteva zile înainte de Crăciun: a fost descoperită moartă, pe malul mării, în stațiunea Mamaia.

”Noi am fost înștiințați pe 30 decembrie 2016 de către colegii de la IPJ Constanța, care ne-au transmis că, în Mamaia, pe maul mării, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei care corespundea semnalmentelor Mariei Cojocaru. În urma cercetărilor efectuate și după ce membrii familiei s-au deplasat la fața locului pentru recunoaștere, s-a stabilit că, într-adevăr, este vorba despre femeia care fusese dată dispărută din comuna vasluiană Iana, înainte de Crăciun. S-a stabilit că femeie a murit înecată, însă nu prezenta pe corp leziuni care să indice că ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

În aceste condiții, ipoteza cea mai plauzibilă ar fi că femeia s-a sinucis, aruncându-se în mare, ori a căzut accidental în apă. Se pare că în ultima vreme Maria Cojocaru trecea printr-o depresie destul de severă, cauzată de decesul soțului. Autoritățile au fost alertate de dispariția femeii pe 23 decembrie, însă ultima zi când cineva a văzut-o a fost 19 decembrie. Conform celor spuse de membrii familiei, pe 19 decembrie femeia a plecat în București. O zi mai târziu, pe 20 decembrie, Maria Cojocaru a contactat-o telefonic pe fiica ei căreia i-a spus că urmează să revină în Bârlad. Lucru pe care, din păcate, nu l-a mai făcut, găsindu-și sfârșitul tocmai pe malul mării.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: