Home » Administratie » A început încasarea impozitelor și taxelor la Primăria Bârlad! Iată care este intervalul orar cel mai potrivit pentru evitarea aglomerației

A început încasarea impozitelor și taxelor la Primăria Bârlad! Iată care este intervalul orar cel mai potrivit pentru evitarea aglomerației

De luni, 9 ianuarie, bârlădenii au posibilitatea să-și achite taxele și impozitele locale pentru anul 2017. Termenele până la care nu se percep penalități au rămas aceleași ca anul trecut – 31 martie și 30 septembrie.

Persoanele care au de achitat impozite în cuantum de până la 50 de lei vor trebui să-l plătească într-o singură tranșă, până pe 31 martie, dată după care se percep penalități.

Bârlădenii vor plăti anul acesta impozite și taxe mai mici cu 5% pentru clădiri pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale și pentru terenuri (cu excepția celor din extravilan). Taxele auto nu vor fi reduse cu 5% (aflându-se deja la nivelul minim), în schimb proprietarii mașinilor hibrid vor beneficia de reducerea impozitului cu 70%.

Așteptăm contribuabilii să vină să-și achite taxele și impozitele, cu mențiunea că pentru a evita aglomerația, ar fi bine să se prezinte la biroul nostru și după orele 12-13. Noi am onorat toate cererile, chiar de pe 3 ianuarie, când la prima oră erau prezente pentru plată patru persoane care urmau să plece în străinătate. Am rezolvat toate urgențele până pe 9 ianuarie, lucrurile reintrând în normal de luni. Și anul acesta, rămâne valabilă bonificația de 10% dacă impozitul este achitat integral până pe 31 martie inclusiv. Ca noutate, este taxa de cimitir, în valoare de 10 lei, care va trebui achitată de absolut toți titularii de contract, indiferent dacă au sau nu locuri de veci în cimitirele din Bârlad”, ne-a declarat Cerasela Apostol, șefa Serviciului Taxe și Impozite Persoane Fizice din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad. (Mihaela Niculescu)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: