Home » Administratie » Zeci de deținuți, scoși la deszăpezit străzile din municipiul Vaslui, cu 8,22 de lei ora de muncă

Zeci de deținuți, scoși la deszăpezit străzile din municipiul Vaslui, cu 8,22 de lei ora de muncă

Zeci de deținuți au fost scoși, marți, pe străzile din municipiul reședință la deszăpezitul trotuarelor și a arterelor principale, în baza unui contract încheiat între societatea de gospodărie comunală și Penitenciarul Vaslui. Pe lângă cei 8,22 de lei, persoanele private de libertate primesc ceai cald și sandwich-uri de la autorități.

Autoritățile locale vasluiene au apelat la 40 de deținuți de la Penitenciarul Vaslui pentru a îndepărta zăpada de pe principale artere și trotuare din oraș. Folosirea persoanelor private de libertate la deszăpezit se face în baza unui contract încheiat între societatea de gospodărie comunală, Goscom SA și Penitenciarul Vaslui. În baza documentului, fiecare deținut este plătit cu 8,22 de lei ora de lucru.

Până acum, am folosit la deszăpezit angajații proprii, precum și beneficiari ai venitului minim garantat. Însă, pentru că s-au anunțat iarăși ninsori importante și viscol, intervenim în forță, și cu sprijinul deținuților, pentru a înlătura zăpada dintre benzile unu și doi de circulație. Utilajele noastre de deszăpezire nu au putut fi folosite și pe banda întâi întrucât erau parcate mașini, în cele mai multe cazuri”, a declarat directorul SC Goscom SA Vaslui, Cătălin Bârleanu.
Pe lângă sumele care le sunt virate în cont, deținuții folosiți la deszăpezire primesc din partea autorităților ceai cald și sandwich-uri pe perioada cât sunt folosiți la muncă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: