Google+
Home » Sanatate » Fierbere mare la spitalul bărlădean! Zavate, șefa de la Personal, acuzată că a făcut “varză” salariile angajaților, după care s-a pensionat

Fierbere mare la spitalul bărlădean! Zavate, șefa de la Personal, acuzată că a făcut “varză” salariile angajaților, după care s-a pensionat

de Simona MIHĂILĂ și Mihaela NICULESCU

Spitalul de urgență “Elena Beldiman”Bârlad este iarăși în fierbere, după ce sutele de angajați ai instituției, care au așteptat cu sufletul la gură mărirea salarială ce urma a fi aplicată, conform legii, de la 1 decembrie, s-au trezit cu mai puțini bani în mână.

Pe adresa redacției, dar și la telefon, am fost contactați de angajați de la spital, nemulțumiți că, spre deosebire de restul țării, la Bârlad nu a fost aplicată majorarea salarială de 15%, prevăzută de lege, ceea ce-i face sa se simta discriminati.

Peste tot în sistemul public de sănătate, în țară și în județul Vaslui, au crescut salariile, numai nouă, la Bârlad, ni s-au aplicat majorări de până în 7%. Nu ni s-a dat nicio explicație, nimeni nu dă socoteală, toți cei din conducere tac mâlc. Vrem să știm de ce suntem exceptați de la lege, iar vinovații să plătească. Nemulțumirile în spital sunt foarte mari. E o bătaie de joc”, este unul dintre mesajele primite pe adresa de e-mail a redacției Est News.

Acuzațiile tuturor se îndreaptă către Zenovia Zavate, șefa Serviciului de resurse Umane (RUNOS) din cadrul spitalului barlădean. Aceasta este învinovățită că a refuzat să aplice majorarea de la 1 decembrie, pe motiv că, după propria sa interpretare, legea ar trebui aplicata de pe 24 decembrie. Așa se face că sute de oameni au fost nevoiți să înghită explicația că șefa de la Personal nu a înțeles legea așa cum a înțeles-o o țară întreagă.

Dacă nu a înțeles legea, trebuia să ceară părerea specialiștilor de la alte unități spitalicești din țară. S-ar fi luminat și ea, după atația ani”, spun sursele noastre.

Recent, Zenovia Zavate a lăsat liber locul de la Resurse Umane. Ea ieșise, de drept, la pensie, anul trecut, dar a mai lucrat aproape un an cu contract de colaborare, tot pe postul de șefă a serviciului.

După ce brambureala din statele de plată pe decembrie a starnit valuri de nemulțumire, Zavate a fost chemată de acasă ca să rezolve situația.

Ce se va intampla, nu se stie. Reporterii Est News au incercat sa obtina un punct de vedere oficial, insa niciuna dintre persoanele contactate de noi – Adrian Ghiorghiu, purtatorul de cuvant, Gabriela Danis, directorul medical, si Viorel Petcu, presedintele Consiliului de Administratie – nu a raspuns la telefon.

De 13 ani intr-un post de conducere ocupat fara concurs?!

Mulți angajați ai spitalului bârlădean răsuflă ușurați după plecarea definitivă a Zenoviei Zavate. Nimeni nu înțelege de ce a fost posibil ca ea să conducă departamentul de Resurse Umane după ce s-a pensionat, în condițiile în care legea nu permite acest lucru. Se pare însă că și această lege, nu doar cea referitoare la majorarea salariilor, a fost aplicată după ureche.

Mai mult, semne de întrebare se ridică și în privința legalității șefiei lui Zavate la RUNOS, chiar dinainte de a ieși la pensie, știut fiind că aceasta nu ar avea studii superioare.

Acest lucru nu a împiedicat-o să conducă unul dintre cele mai importante departamente ale institutiei, timp de 13 ani, fara a sustine vreodata concurs. In toata aceasta perioada, Zenovia Zavate a stapanit postul prin decizia directorilor care s-au perindat in fruntea spitalului si pe care niciunul din factorii de raspundere nu i-a intrebat vreodata de ce nu scot la concurs postul de sef al Resurselor Umane. O competitie sustinuta dupa rigorile legii i-ar fi dat acestui departament sansa de a fi condus poate de persoane calificate, de oameni mai competenti, mai pregatiti.

Nu este un secret nici buna colaborare dintre Zavate și medicul Viorel Petcu, membru PSD, fostul director al spitalului și una dintre persoanele care, într-o forma sau alta reuseste sa fie mereu la conducerea unității. După cum spun sursele noastre, concursurile de angajare s-au “bucurat” întotdeauna de ochiul vigilent al acestui tandem. De altfel, Zavate șI Petcu sunt în măsură să dea multe explicații despre maniera în care au fost organizate aceste concursuri, despre prezența surprinzatoare a anumitor medici pe statele de plată ale spitalului și mai ales despre motivele pentru care spitalul bârlădean nu are parte de specialiștii atât de necesari într-un spital de urgență, dar are din belsug de medici pensionari, controversati si slab pregatiti. 

 

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor

5 comments

  1. “Câinii” latră, ursul merge, și proștii(majoritatea) suferă… Unde sunt “nemulțumiții”???

  2. Ciocoflender

  3. Spital barlad angajari corecte?Nepotisme?

  4. Insa toate acele angajari facute de Lefter care au incarcat schema acestui spital cu angajati care castiga bani facand 0 treaba ????

    • LEFTER A FOST CEL MAI BUN MANAGER DUPA 1990, NU LE-A PLACUT LA PUTUROSI SI HOTI. O SINGURA GRESEALA A FACUT , NU A DEMIS ACESTA ANALFABETA DE LA RUNOS , DACA SE CAUTA IN AMANUNT S-AR PUTEA SA TE SPERII CE GASESTI, PUSCARIE CURATA.