Home » Justitie » Polițiștii au luat la bani mărunți firmele de pază

Polițiștii au luat la bani mărunți firmele de pază

Societățile din domeniul pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor, au primit vizite inopinate din partea polițiștilor vasluieni. Aceștia au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului, verificarea deținătorilor de valori și a funcționării prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice.

Astfel, în ultimul trimestru al anului 2016, au fost verificate 34 de unități și instituții de interes public, 15 unități bancare și 16 instituții de creditare, 14 societăți de schimb valutar, 19 case de amanet, 79 unități poștale, 15 stații de carburanți, 36 spații comerciale mari, 44 de săli de jocuri de noroc și 11 firme de pază și alarmare. Ca urmare a acestor controale, polițiștii au constatat nereguli privind funcționarea sistemelor electronice de alarmare și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.700 de lei.

Polițiștii vor continua acest tip de acțiuni punând accent pe legalitatea funcționării societăților specializate de pază și evaluarea eficienței serviciilor prestate de acestea, pentru creșterea siguranței transporturilor de valori, a locurilor de depozitare a acestora și prevenirea faptelor ilicite la regimul pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: