Google+
Home » Justitie » Țigări dosite în compartimente secrete și acte false depistate în PTF Albița!

Țigări dosite în compartimente secrete și acte false depistate în PTF Albița!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii de frontieră care activează în PTF Albița continuă să se confrunte cu tot felul de cazuri în care diverși indivizi încearcă să le înșele vigilența. Nu mai devreme de miercuri, 18 ianuarie, un vasluian – Maxim T., în vârstă de 37 de ani – a fost depistat în timp ce încerca să introducă în țară o cantitate importantă de țigări de contrabandă.

”Acesta conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România. În momentul în care s-a trecut la controlul amănunțit, colegii au descoperit într-un spațiu special amenajat prin dublarea podelei microbuzului, 2.020 pachete țigări, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. Țigările nu fuseseră declarate de persoana respectivă, care a sperat că le va putea introduce în țară fără ca cineva din PTF Albița să observe”, ne-a declarat inspectorul Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Conform legislației în vigoare, întreaga cantitate de țigări (în valoare de 9.090 lei), dar și microbuzul în care au fost găsite (în valoare de 76.500 de lei), au fost ridicate în vederea confiscării. În plus, individul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

În aceeași zi, polițiștii de frontieră din PTF Albița au mai depistat un bărbat din Republica Moldova – Ivan C., în vârstă de 35 de ani – care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter pentru care deținea acte false.

”În jurul orei 5 a ajuns în PTF Albița și intenționa să iasă din țară. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru microbuzul în cauză, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total. Cu privire la cele constatate, Ivan C. a declarat că are doar calitatea de șofer a microbuzului în cauză și că nu are cunoștință despre faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals sau falsificat”, a mai spus inspectorul Irina Mirică.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Comments

comments

About Razvan Calin