Home » Justitie » A dat peste o femeie pe trecerea de pietoni

A dat peste o femeie pe trecerea de pietoni

Cristi, L. din municipiul Huși, conducea sâmbătă un autoturism pe pe strada Alexandru Ioan Cuza, când la o trecere pentru pietoni a acroșat, cu oglinda, o femeie în vârstă de 42 ani. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huși pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului de circulație. Polițiștii Biroului Rutier Huși și specialiștii criminaliști au efectuat cercetări la fața locului și au constatat faptul că neacordarea de prioritate a fost cauza producerii acestui eveniment.

Pentru a preveni astfel de evenimente rutiere, Poliția Română recomandă celor care pornesc la drum să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic. Poliția Rutieră atrage atenția tuturor participanților la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau de pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.

Pentru o călătorie sigură în această minivacanță și pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, polițiștii recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condițiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

La pornire, pentru a evita patinarea roților și derapajul, demarați ușor și accelerați progresiv. Pe porțiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu virați și să frânați în același timp! Evitați să acționați brusc frâna și mecanismele de direcție, deoarece puteți derapa foarte ușor! Folosiți cu precădere frâna de motor!

Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Pietonilor le recomandă să evite, pe cât posibil, folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă. Asigurați-vă temeinic și traversați drumurile numai după ce sunteți siguri că o puteți face în condiții de siguranță! (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: