Home » Sanatate » Ambulatoriu de specialitate nou la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Ambulatoriu de specialitate nou la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Spitalul Județean de Urgență Vaslui așteaptă să fie emis un ordin ministerial privind o finanțare de șapte milioane de euro pentru a construi un nou ambulatoriu de specialitate. Lucrările la noul obiectiv vor începe cel târziu în luna mai a acestui an.

Este vorba despre construirea unui nou corp de clădire în curtea Spitalului Județean de Urgență, la nivelul intrării de la strada principală. Clădirea va cuprinde Serviciul de Medicină Legală și Serviciul de Toxicologie, toate cabinetele care funcționează în actuala policlinică, dar și un sector de radiologie și explorări funcționale și un serviciu nou de fizioterapie și kinetoterapie. În aceeași clădire vor funcționa serviciile tehnico-administrativ, juridic și de resurse umane. Valoarea investiției este de 7 milioane de euro, din care valoarea cofinanțării asigurate de Consiliul Județean este de aproximativ 250.000 de euro. Tot ce înseamnă licitarea și realizarea execuție se face de către Compania Națională de Investiții, iar la sfârșitul realizării lucrărilor, obiectivul va fi predat Consiliului Județean pentru exploatare.
“Acum policlinica funcționează la aproximativ patru kilometri distanță de spital, nu există un mijloc de transport pentru pacienți, iar bolnavii se deplasează pe cheltuiala proprie, lucru care creează, pe bună dreptate, nemulțumire în rândul oamenilor. Totodată, este complicat și pentru medicii din spital, care desfășoară o zi pe săptămână activitate în ambulatoriu. Noi sperăm ca odată cu realizarea acestui obiectiv să crească gradul de satisfacție atât în rândul pacienților, cât și în rândul personalului medical”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Ana Rinder. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: