Home » Justitie » Atenție șoferi! Se trage cu carabina pe șosele naționale din județ!

Atenție șoferi! Se trage cu carabina pe șosele naționale din județ!

Șoferii din județul Vaslui trebuie să fie foarte atenți atunci când circulă cu mașina pe șoselele naționale din județ. Și asta nu pentru că ar putea da peste vreun pieton sau că ar putea intra într-un alt autoturism. Dimpotrivă, conducătorii auto ar putea cădea victime unor vânători. Drept dovadă stau urmele de glonț de carabină cu lunetă de pe o bornă kilometrică de pe drumul național DN 24. Găurile cartușului pot fi observate pe unul din indicatoarele de pe dealul de deasupra barajului de la Solești. Acum nu știm dacă au fost braconieri sau vânători în timpul unei partide legale. Cert este că cei care au trecut cu mașina prin zonă au fost expuși unor pericole reale! Alo, Poliția, se aude??? Sau, mai bine scris, se vede??? (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: