Google+
Home » Sanatate » Ambulanțierii vasluieni, nerăbdători să scape de epavele cu care sunt nevoiți să-și facă meseria!

Ambulanțierii vasluieni, nerăbdători să scape de epavele cu care sunt nevoiți să-și facă meseria!

de Răzvan CĂLIN

Incidentul din urmă cu circa o săptămână, când o autospecială a luat foc în timp ce revenea de la o solicitare, a readus în prim plan problema parcului auto dezastruos pe care îl are la dispoziție Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui. Totuși, ambulanțierii vasluieni speră că situația va fi remediată odată cu achiziționarea de noi autospeciale de către Ministerul Sănătății.

”Licitația este publicată pe SEAP și la sfârșitul lunii februarie ar trebui să fie desemnat câștigătorul. Acum se depun ofertele, apoi vor fi deschise, analizate dacă respectă condițiile prevăzute în caietul de sarcini, după care oferta cea mai bună va fi declarată câștigătoare. Dacă nu vor fi contestații în urma rezultatului licitației, atunci noi sperăm ca în luna iunie să primim noi autospeciale în dotare. Nu se poate mai devreme de atât deoarece după finalizarea licitației, cele peste 1.000 de mașini ce vor fi achiziționate, vor trebui mobilate și echipate cu dotările corespunzătoare. Or, nimeni nu poate face această operațiune peste noapte, să-ți echipeze peste 1.000 de mașini așa, bătând din palme”, ne-a declarat medicul Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Actualmente, ambulanțierii vasluieni au la dispoziție 28 de autospeciale (dacă mai pot fi numite așa!), din care doar 15 mai sunt funcționale. Dar și acestea sunt menținute pe linia de plutire cu eforturi foarte mari din cauză că sunt extrem de uzate, atât fizic, cât și moral. Din această cauză, ambulanțierii vasluieni își practică meseria zilnic fiind cu sabia lui Damocles deasupra capului, căci în permanență există riscul ca autospecialele să cedeze când le e lumea mai dragă. Așa cum s-a întâmplat în urmă cu circa o săptămână, când un echipaj de la SAJ Vaslui a trecut prin momente teribile după ce ambulanța a luat foc în timp ce revenea de la o solicitare din comuna Vulturești. Ambulanțierii abia au avut timp să evacueze pacienta din mașină (o bătrână de 68 de ani, cu serioase probleme cardiace), căci flăcările au cuprins și mistuit rapid aproape întreaga autospecială.

Comments

comments

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: