Home » Justitie » Fostul deputat PDL Viorel Cărare, găsit vinovat de Curtea de Apel Iași după ce și-a angajat soția și cumnatul la cabinetul parlamentar

Fostul deputat PDL Viorel Cărare, găsit vinovat de Curtea de Apel Iași după ce și-a angajat soția și cumnatul la cabinetul parlamentar

Fostul deputat PDL Viorel Cărare a fost găsit vinovat de instanță după ce ANI a descoperit că și-a angajat soția și cumnatul la cabinetul parlamentar. Instanța a anulat contractele de muncă, astfel încât rudele fostului parlamentar trebuie să restituie banii încasați ca salarii.

Curtea de Apel Iași a dat câștig de cauză Agenției Naționale de Integritate (ANI) în procesul intentat fostul deputat vasluian din mandatul 2008-2012, Viorel Cărare, după ce acesta și-a angajat soția și cumnatul la cabinetul parlamentar. Prin sentința dată, magistrații ieșeni au decis anularea contractelor de muncă încheiate în 2009 și 2010 pe Biroul Parlamentar al deputatului Viorel Cărare, astfel încât soția deputatului, Mirela Cărare, și cumnatul acestuia, Eugen Alexa Enache, vor trebui să returneze sumele încasate necuvenit, respectiv peste 44.000 de lei.

Admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții Cărare Viorel, Cărare Mirela, Enache Eugen Alexa și Camera Deputaților. Constată nulitatea absolută a Contractului individual de muncă nr. 5022/21.06.2010 prin care pârâtul Cărare Viorel l-a angajat pe Enache Eugen-Alexa, în funcția de consilier tehnic, precum și a Contractelor civile nr. 717/02.02.2009 și nr. 1517/22.11.2010, prin care pârâtul Cărare Viorel a angajat-o pe Cărare Mirela în funcția de consilier în cadrul Biroului Parlamentar al deputatului Cărare Viorel”, se arată în sentința Curții de Apel Iași.

Hotărârea magistraților ieșeni nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fostul deputat Viorel Cărare a fost găsit în stare de incompatibilitate de către ANI în octombrie 2015, după ce și-a angajat rudele la cabinetul de demnitar. Astfel, susține ANI, fostul parlamentar a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile și un contract individual de muncă prin care și-a angajat cumnatul și soția la biroul său parlamentar. Soția acestuia a beneficiat, în baza contractelor civile încheiate, de venituri salariale de 31.933 de lei, iar cumnatul său a beneficiat, în baza contractului individual de muncă, de venituri salariale de 12.768 de lei. De asemenea, în cazul fostului deputat, ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, întrucât și-a angajat soția la biroul său parlamentar, iar aceasta a obținut, în baza unuia dintre contractele civile încheiate, venituri salariale de 9.508 de lei. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: