Home » Sanatate » Două instalații de sterilizare de la Spitalul „Elena Beldiman” nu corespund normelor europene

Două instalații de sterilizare de la Spitalul „Elena Beldiman” nu corespund normelor europene

Conducerea Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” trebuie să caute urgent soluții! Două din cele patru grupuri de sterilizare din spitalul bârlădean sunt depășite fizic și moral, iar autorizația de funcționare o să le expire la anul.

Instalațiile, de o importanță covârșitoare pentru siguranța pacienților dar și a personalului medical, nu mai corespund normelor în vigoare, spitalul trebuind să se încadreze în normele impuse de Uniunea Europeană cât mai repede. Reprezentanții Compartimentului Managementul Calității din cadrul spitalului bârlădean spun că aceste instalații, vechi de când spitalul, au fost adaptate de-a lungul anilor, ultima retehnologizare făcându-se în 2006. Cele două instalații sunt de tip ISM 3, de fabricație românească, și pentru a corespunde normelor europene trebuie automatizate. În acest moment, există oricând riscul ca ele să se oprească, lucru ce ar duce la pierdere de timp, având în vedere că odată pornite, procesul de sterilizare este reluat de la capăt și nu de la faza la care s-a oprit. Automatizarea instalațiilor va duce la creșterea performanței tehnice și implicit la creșterea performanței sterilizării materialelor și instrumentarului.

Instalațiile de sterilizare, amplasate în încăperi speciale, sunt supravegheate permanent pe parcursul celor două schimburi, ceea ce se va întâmpla și dacă vor fi automatizate sau înlocuite cu altele noi. Conducerea spitalului bârlădean spune că în ultimii ani au fost înaintate mai multe memorii către Ministerul Sănătății, pentru includerea acestor instalații într-un program de automatizare. Nici până acum nu s-a primit vreun răspuns. Problema va trebui rezolvată până la anul, când există riscul ca cele două instalații să nu mai fie autorizate, întrucât nu corespund normelor europene. Ele vor trebui fie automatizate, fie înlocuite cu altele noi. Costul unei singure instalații de sterilizare depășește cu mult 100.000 de lei, iar singura șansă o reprezintă Ministerul Sănătății. În cazul în care Ministerul nu va acționa pentru automatizarea sau înlocuirea instalațiilor depășite, fie prin dotarea cu noi instalații, fie prin alocarea de fonduri cu care spitalul să le procure, ar putea exista o soluție de compromis – folosirea la capacitate mai mică a acestora, caz în care s-ar putea primi autorizație. Este însă o soluție nepotrivită, având în vedere că zilnic, în spitalul bârlădean, trebuie sterilizată o cantitate mare de material moale, instrumentar chirurgical și dispozitive medicale.

În ciuda uzurii celor două instalații de sterilizare, nu s-au înregistrat neconformități în sterilizarea instrumentarului și nici în producerea apei sterile. Probleme au apărut, însă, la o unitate de producere a apei sterile, separată de celelalte două, care va fi, în curând, dezafectată în mare parte.

Rețeaua de distribuție a apei sterile către sălile de operații se află la limita conformității cu normativele în vigoare. În cazul apei sterile produse în unitatea respectivă au fost înregistrate mici probleme care au fost remediate imediat. Apa sterilă este utilizată de medici pentru a-și spăla mâinile înainte de operații, în vederea menținerii unui mediu steril în blocul operator și trebuie să fie conformă”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului „Elena Beldiman”.

Din acest an, la Spitalul „Elena Beldiman”, apa sterilă va fi asigurată mai ales prin utilizarea unor capsule speciale, care se montează la instalațiile de apă și care produc instant apa sterilă. Pentru prima dată în istoria sa, spitalul a primit de la bugetul local banii necesari achiziționării de capsule, care, în țară, se folosesc de multă vreme. Primăria a alocat 120.000 lei, bani cu care spitalul a achiziționat 11 capsule.

La spitalul bârlădean există patru grupuri de sterilizare, fiecare având câte două instalații de sterilizare – una pentru instrumentar și alta pentru apă. Pe lângă cele două grupuri de sterilizare depășite, există și alte două grupuri conforme, unul lângă blocul operator central și altul lângă blocul operator de la ORL – Oftalmologie, achiziționate în anul 2008 prin Ministerul Sănătății. Acestea sunt instalații de sterilizare cu abur, care nu pun niciun fel de probleme. Sunt automatizate, au autocontrol și sunt revizuite periodic. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: