Google+
Home » Administratie » Aleea suspinelor din curtea spitalului bârlădean

Aleea suspinelor din curtea spitalului bârlădean

Încă nu s-a întâmplat niciun incident de proporții, dar poate că asta se așteaptă, de vreme ce aleea care face legătura între corpul central și cel nou al Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad este plină de gropi, asfaltul nemaifiind reparat de ani de zile.

În urmă cu mulți ani, aleea respectivă a fost doar plombată. Acum arată ca după război. Poate n-ar fi o problemă prea serioasă, dar, de multe ori, personalul medical este nevoit să transporte pacienții, în scaunul cu rotile sau cu targa, spre radiologie sau alte secții, supunându-i pe aceștia la zdruncinături care nu fac decât să le înrăutățească starea de sănătate. Nu de puține ori, s-a întâmplat ca scaunul cu rotile sau targa să se răstoarne cu tot cu pacienți.

Dar lucrurile acestea nu trebuie mediatizate pentru că „nu dă bine la imagine”. Primăria a alocat ceva bani în anii trecuți pentru asfaltarea unei părți a curții spitalului, dar tocmai ce trebuia asfaltat cu prioritate a fost omis. Reprezentanții spitalului au făcut cerere pentru asfaltare, dar pentru toată curtea, fără a specifica o porțiune prioritară. Reprezentanții municipalității spun că vor lua în calcul executarea acestor lucrări, pe care le vor trece în planul de investiții din acest an. Până atunci, bolnavii vor fi transportați, în continuare, în aceleași condiții ca și până acum, atunci când ambulanța spitalului nu este disponibilă.

Situația aceasta nu este de ieri, de azi, dar, cu toate astea, aleea cu pricina a rămas de izbeliște, deși ar fi trebuit să fie și pentru spital și pentru municipalitate o prioritate. Siguranța pacienților poate fi pusă în pericol, mai ales acum, pe timp de iarnă.

Un parc englezesc în curtea spitalului, înțelegem, e costisitor, dar o amărâtă de alee de 200 de metri n-ar fi un capăt de țară, mai ales dacă s-ar renunța la orgolii. (Mihaela NICULESCU)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor