Google+
Home » Sanatate » Posturi vacante la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad

Posturi vacante la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad

Avalanșă de posturi le Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Spitalul bârlădean are nevoie de brancardieri, asistenți medicali și medici, după ce mulți s-au pensionat, dar și pentru a acoperi deficitul de personal din unele secții. Astfel, sunt vacante următoarele posturi: un post de asistent medical pentru secția Pneumologie II, un post de asistent medical pentru Compartimentul de Primire a Urgențelor, un post de asistent medical pentru secția Radiologie, un post de asistent medical pentru Compartimentul de de Nefrologie, un post de asistent medical pentru Compartimentul Chirurgie plastică, un post de asistent igienist pentru Sectorul Prevenire și Control a Infecțiilor Nosocomiale (SPCIN).

De asemenea, sunt vacante un post de infirmier la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU), unul de infirmier pentru Chirurgie plastică, un post de infirmier pentru Pneumologie II, un post de brancardier la CPU, un post de brancardier la ATI, un post de infirmier la Oncologie, unul pentru Neurologie, unul pentru secția Boli interne și altul pentru secția Pediatrie II.

Mai sunt vacante un post de registrator medical la secția Boli infecțioase, un post de garderobier și unul de telefonist. Pe lângă posturile amintite, Spitalul „Elena Beldiman” scoate la concurs și posturi de medici.

Aproape 90% din posturile de medici pe care le-am scos la concurs au fost publicate de două ori până acum în revista «Viața medicală», acum urmând a fi republicate a treia oară. Avem, însă, și câteva posturi noi pentru compartimentul SPCIN, de epidemiolog și infecționiști, în conformitate cu Ordonanța 1101/2016”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, directorul medical al Spitalului „Elena Beldiman”.

Așadar, conform Ordinului Ministrului Sănătății, au fost scoase la concurs două posturi de medici infecționiști pentru SPCIN și unul de medic epidemiolog pentru același compartiment. Pe lângă aceste posturi, spitalul mai are nevoie de un medic infecționist pentru secția Boli Infecțioase, un gastroenterolog, un medic internist, un ORL-ist, un medic de chirurgie generală, un medic radiolog cu competențe în tomografie, un medic pentru terapie intensivă, doi medici pediatri, un oncolog, un urolog pentru ambulatoriu și un neurolog. De asemenea, spitalul bârlădean caută să angajeze un medic pediatru pentru CPU Pediatrie, doi medici specialiști urgentiști pentru CPU și un medic cu competențe în medicina de urgență, pentru CPU.

Faptul că spitalul este interesat acum să angajeze încă un medic de chirurgie plastică, o asistentă și o infirmieră pentru aceeași secție, înseamnă că instituția sanitară a înțeles că trebuie să înființeze un compartiment de chirurgie plastică reparatorie. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Tehno Redactor

  • asistent

    Nepotismul e cunoscut in spitalul Barlad.Examenul pentru angajare ar trebui dat in fata unor comisii din alte judete.Nimeni nu are sanse in mod corect sa castige in acest spital un concurs de angajare.Totul e pe neamuri si pile.

  • aflaţi şi cât e şpaga! măcar să se ştie DACĂ mai duci un dosar. şi, eventual, pe cine trebe să pupi bine.

  • doctorul

    din surse sigure , posturile sunt deja promise si ocupate , cei care vor sa-si depuna dosarul pentru examen sunt sfatuiti sa revina cu alta ocazie pentru ca acum nu mai e loc ! Sunt destule neamuri si cunostinte ale celor care lucreaza in spital si nu mai e loc si pentru altii . ALO D.N.A.-ul ………….. aude cineva ?