Home » Sanatate » Negreștenii cer online redeschiderea Spitalului Orășenesc din localitate

Negreștenii cer online redeschiderea Spitalului Orășenesc din localitate

O petiție online pentru redeschiderea Spitalului Orășenesc Negrești a strâns aproximativ 400 de semnături. Spitalul, care deservea aproximativ 50.000 de persoane, a fost închis în 2011 în urma unei deciziei a guvernului Boc.

Consiliul Local de atunci al orașului a decis concesionarea unității medicale pe o perioadă de 15 ani către o firmă din București, despre care actuala conducere a primăriei a susținut că nu a respectat termenii contractuali. Ulterior a urmat un proces care a fost tergiversat și apoi suspendat. După ce Tribunalul Vaslui a decis suspendarea procesului, magistrații de la Curtea de Apel Iași au hotărât repunerea pe rol a procesului dintre Primăria Negrești și firma din București pentru câștigarea dreptului de folosință privind spitalul. În final, Primăria Negrești a avut câștig de cauză.

Modernizat înainte de închidere, spitalul din Negrești s-a deteriorat vizibil din 2011 până în prezent, iar autoritățile județene au atras atenția cu privire la faptul că din unitatea sanitară au dispărut echipamente medicale.

Înțeleg nemulțumirea cetățenilor. Faptul că nu am reușit redeschiderea spitalului, cu toate că oamenii cer permanent acest lucru, este principala nerealizare a mea, ca primar. Am încercat tot felul de soluții. Primăria nu dispune de fondurile necesare pentru redeschidere unității și asigurarea cheltuielilor de funcționare. Am luat în calcul redeschiderea ca secție externă a Spitalului Județean de Urgență, am purtat discuții cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, în vederea preluării spitalului, s-a încercat concesionarea, însă nimic nu s-a concretizat”, a declarat, vineri, Vasile Voicu, primarul orașului Negrești.

Între timp, fostul șef al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași, medicul chirurg Iulian Șerban, a deschis la Negrești un centru medical privat care face doar internări de zi, cazurile grave fiind direcționate către Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Acesta a spus la momentul deschiderii centrului medical că eventuala redeschidere a spitalului public nu ar reprezenta „un pericol”. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: