Home / Sport / Real Junior Vaslui a participat la două turnee de anvergură din zona Brașovului

Real Junior Vaslui a participat la două turnee de anvergură din zona Brașovului

Micii fotbaliști de la trei grupe ale clubului Real Junior Vaslui (2007, 2008 și 2009) au participat zilele trecute la două competiții naționale puternice de fotbal juvenil. Timp de trei zile frumusețea Brașovului a găzduit meciuri tari între cele mai importante și puternice echipe din zona de S – E a Europei.

Grupa 2008, pregătită de Gabriel Crăciun, a participat la Brașov Indoor Cup, acolo unde era campioană în exercițiu. A terminat pe locul 11, după ce în meciurile de clasament a pierdut cu CFR Cluj (locul cinci la sfârșitul turneului), scor 4 – 5 și a învins cu 3 – 0 pe Tică Dănilescu.

Real Junior Vaslui a făcut parte din grupa C, unde a înfruntat Viitorul Cluj Albastru, Junior Brașov Roșu și Black Sea Năvodari. Vasluienii au câștigat autoritar grupa, cu trei victorii la scor. Au marcat 17 goluri în această fază și au primit doar unul. Real Junior a învins Junior Brașov Roșu cu 5 – 0, Viitorul Cluj Albastru cu 6 – 0 și Black Sea Năvodari cu 6 -1.

La această categorie de vârstă au participat 52 echipe, repartizate în 13 grupe de câte patru echipe. Partidele categoriei de varsta 2008 s-au disputat pe terenurile Balon Blue Arena (Dimensiuni 46/25, sala Primăverii Sâmpetru (dimensiuni 41/21) și sala Oana și Maria (dimensiuni 40/20). Baloanele sunt încalzite. Echipele câștigătoare au primit premii constând în vouchere de cazare și masă la turnee internaționale din Franța, Germania sau Italia, acordându-se totodată și premii individuale – mingi și echipament sportiv.

Grupele 2007 și 2009 au participat la Enjoy Sports Winter Cup Brașov. La categoria 2007 (U10) Real Junior Vaslui, pregătită de Sorin Tătaru, a terminat pe locul cinci, după ce a învins într-un meci de clasament Real Cadet București, cu 5 – 4. Vasluienii și-au luat astfel revanșa după ce au pierdut cu bucureștenii în faza grupelor, scor 1 – 3. Real Junior a făcut parte din grupa D, în care a mai înfruntat formațiile Dinicu Golescu, Juvenes Târgu Mureș și CSS Brașovia. Vasluienii au început turneul perfect, cu o victorie cu 5 – 2 în fața celor de la CSS Brașovia. A urmat un nou succes categoric, scor 7 – 1 cu CSS Dinicu Golescu. În ultimul meci din grupe au obținut încă o victorie, scor 2 – 0 cu Juvenes Târgu Mureș.

Au participat 20 de echipe, care au fost repartizate în patru grupe a câte cinci echipe. S-a jucat în sistem 7 + 1, pe durata a două reprize a câte 20 de minute. Toate partidele categoriei 2007 au avut loc la baloanele cu teren sintetic ale complexului All Times.

La turneul destinat puștilor născuți în 2009 (U8), Real Juniorul Vaslui, pregătită de Ciprian Amarandei, a terminat pe locul 9, după ce a suferit o singură înfrângere, în grupe, cu echipa campioană. În meciurile de clasament pentru locurile 9 – 12 Real Junior a învins Academia Gheorghe Hagi cu 5 – 1 și FC Brașov 2 cu 2 – 0. A mai remizat cu FC Brașov 1, scor 1 – 1. Real Juniorul Vaslui a evoluat în grupa D și a jucat împotriva formațiilor Decathlon Ploiești, Junior Brașov și Bucegi Râșnov. În primul meci, Real Junior a învins vineri Bucegi Râșnov cu 3 – 2. A urmat o victorie mult mai clară a doua zi, scor 6 – 2 cu Decathlon Ploiești. Vasluienii au pierdut apoi cu 1 – 2 în fața celor de la Junior Brașov.

Au participat 24 de echipe, care au fost repartizate în șase grupe a câte patru echipe. S-a jucat în sistem 5 + 1, pe durata a 25 de minute. Toate partidele categoriei 2009 au avut loc în Sala Sporturilor DP Colibași. Organizatorii i-au așteptat pe participanți cu premii consistente oferite cu ajutorul Joma Sport Shop Brașov, dealer autorizat Joma. Mai precis, câștigătorii, dar și celelalte echipe din careul de ași, au primit echipament sportiv (locul 1) și mingi (locurile 2, 3 și 4) de la sponsorul tehnic al turneului, Joma Sport Shop Brașov. Valoarea totală a premiilor a depășit 10.000 de euro. Joma este începând din 2015, sponsorul tehnic al echipei naționale de fotbal.

“Mă bucur că am dat peste Real Cadet din nou în meciurile de clasament cu grupa 2007 pentru că în grupă am avut un jucător eliminat. Era 1-1 când am început să jucăm în cinci, iar excesul de zel al arbitrului ne-a costat. Este cea mai bună clasare a lor, de când participă la astfel de turnee puternice, au fost performerii noștri. La 2008 pasăm din ce în ce mai bine, echipa capătă alt stil, dar trei săptămâni e prea puțin. Domnul Crăciun trebuie să ajungă să îi cunoască suficient de bine pe copii, iar aceștia să se obișnuiască și ei cu noi cerințe. Cu CFR Cluj am reușit să remontăm după ce am fost conduși cu 0 – 3 la pauză. La 4 – 4 din păcate am ratat un atac doi contra unu și în ultima secundă am primit gol. Suntem foarte mulțumiți la 2009, pentru că în ciuda faptului că jucăm cu doi copii de 2010 am pierdut doar cu echipa care a câștigat competiția”, ne-a declarat Ciprian Amarandei. (George PROCA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Sute de jucării pentru copiii defavorizați, donate de spectatorii veniți la a III-a ediție a evenimentului „Crăciun cu baschet”

„Crăciun cu baschet” a fost primul eveniment sportiv desfășurat ...

Gimnastele de la CSS Bârlad au o nouă groapă cu bureți

O bucurie, în prag de Crăciun, pentru secția de ...

Spectacol sportiv și caritabil, organizat de Clubul Sportiv „Sonicks Junior” Bârlad

Deschiderea competițiilor sportive organizate în noua sala de sport ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: