Google+
Home » Sport » HC Vaslui a pierdut cu CSU Suceava și a ratat șansa de a se distanța de contracandidatele la play-off

HC Vaslui a pierdut cu CSU Suceava și a ratat șansa de a se distanța de contracandidatele la play-off

Handbal Club Vaslui a suferit o înfrângere miercuri, cu CSU Suceava, scor 20 – 21. A fost a doua partidă pierdută de vasluieni în fața sucevenilor în acest sezon, după ce în tur a fost 23 – 19. Fără să lase impresia că au o echipă mai valoroasă, sucevenii au profitat în ambele dăți de naivitățile din jocul vasluienilor pentru a obține toate punctele puse în joc.

Elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte au început în forță, iar HC Vaslui conducea cu 5 – 2. A fost doar un foc de paie însă pentru că sucevenii au marcat de patru ori consecutiv, fără a primi gol, pentru a prelua conducerea. Favorita noastră a reușit egalarea, scor 6 – 6, echilibru care s-a păstrat până la finalul primei reprize, când era 10 – 10. CSU Suceava a intrat mai determinată după pauză și în minutul 40 conducea cu 15 – 13. Gazdele au continuat să fie la cârma partidei și au mărit avansul la patru lungimi, scor 14 – 18. Vasluienii au reintrat în joc, iar în minutul 54 au reușit să se apropie la doar un gol, scor 18 – 19. Nu au mai reușit însă egalarea, în ciuda ocaziilor avute.

Sucevenii au venit montați la Vaslui, conștienți că un eșec ar însemna aproape sigur că nu mai au șanse la play-off. Datorită mizei mari, meciul a fost aprig disputat și s-a soldat cu nu mai puțin de 11 eliminări, șase pentru vasluieni și cinci pentru suceveni.

Pentru HC Vaslui au marcat Gabriel Bujor, Călin Hagiu (5), Valentin Anton (4), Mihai Bujor (3), Didi Hrimiuc, Mihai Sandu și Claudiu Dediu (câte 1).

Dusan Spika și Bogdan Baican au fost principalii marcatori de la CSU Suceava. Au mai marcat pentru oaspeți Gabriel Burlacu, Alin Petrea (3), Adrian Tîrzioru, Ioan Tcaciuc, Andrei Olariu și Lucian Preda (câte 1).

HC Vaslui are emoții pentru play-off

Cum ocupanta locului 5, HC Odorhei, are 35 de puncte, HC Vaslui se va lupta în continuare pentru unul din locurile 6 – 8, pentru a ajunge în play-off. Vasluienii ocupă locul șapte, cu 24 de puncte, după ce au avut de suferit în urma retragerii formației HC Adrian Petrea, pe care o învinseseră în tur. Au pierdut teren față de SCM Politehnica Timișoara, care a învins CSA Steaua București pentru a acumula 28 de puncte. HC Vaslui păstrează avansul de două puncte în fața steliștilor și mai au doar trei în fața sucevenilor. AHC Dunărea Călărași, cu 20 de puncte, rămâne și ea în cărți pentru play-off. Timișorenii și steliștii au un meci în plus disputat.

HC Vaslui are de dat un test de maturitate duminică, atunci când întâlnește ocupanta locului secund, HC Dobrogea Constanța. Meciul va fi transmis pe TVR 1, de la ora 16:00. În cele șapte etape care au mai rămas de disputat HC Vaslui va juca două meciuri foarte importante cu AHC Dunărea Călărași și Steaua București, contracandidate la play-off. Va mai întâlni HC Odorhei (locul 5), Dinamo București (locul 1), CSM Focșani 2007 (locul 11) și CSM Satu Mare (12).

Gabriel Bujor, în continuare golgheterul Ligii Zimbrilor

Gabriel Bujor continuă să fie cel mai bun marcator din Liga Zimbrilor, cu 120 de reușite. A marcat 127 de reușite în acest sezon dar șapte i-au fost anulate după retragerea formației HC Adrian Petrea Reșița din campionat. Jucătorul celor de la HC Vaslui este la o distanță semnificativă de contracandidații la titlul de golgheteri. Nu mai este însă singurul marcator cu peste 100 de goluri marcate. Guillaume Saurina de la CSM București a reușit să atingă cifra de 105 reușite, după ce a marcat de șapte ori etapa trecută. Andrei Mihalcea, de la HC Odorhei, rămâne și el în cărți, cu 104 reușite. Filip Marjanovic, de la SCM Politehnica Timișoara, a atins borna de 101, după ce a marcat de trei ori împotriva Stelei. (George PROCA)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor