Home » Social » Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat, la intrarea în Huși

Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat, la intrarea în Huși

Răzvan CĂLIN

În urmă cu aproximativ o jumătate de oră, la intrarea în municipiul Huși s-a produs un accident rutier, pe cât de spectaculos, pe atât de grav.

Într-o curbă de pe strada Dobrina, un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 32 de ani, a părăsit brusc carosabilul și s-a răsturnat pe marginea drumului. Deocamdată, nu s-au stabilit cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul, însă cert este că șoferul a pierdut controlul asupra direcției, mașina ieșind în decor și răsturnându-se pe cupolă.

În autoturism se mai aflau încă doi pasageri, însă doar unul dintre cei trei ocupanți a fost rănit. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Stănilești, care a fost diagnosticat cu policontuzii și transportat la spitalul din Huși pentru investigații medicale. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de descarcerare de la ISU ”Podul Înalt” Vaslui, care a intervenit pentru scoaterea din mașină a bărbatului din Stănilești.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: