Google+
Home » Sanatate » 22 de bebeluși internați, în ultima perioadă, la Spitalul Județean Vaslui, cu infecție cu rotavirus

22 de bebeluși internați, în ultima perioadă, la Spitalul Județean Vaslui, cu infecție cu rotavirus

Peste 20 de bebeluși din zona municipiului Vaslui au fost internați, în ultima perioadă, la Spitalul Județean de Urgență cu diagnosticul de rotavirus, o infecție la nivelul aparatului digestiv. Conducerea unității medicale susține că este o epidemie sezonieră, fără însă ca boala să fie contractată din spital.

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui se confruntă, în ultima perioadă, cu o avalanșă de cazuri de sugari diagnosticați cu rotavirus, o infecție severă la nivelul aparatului digestiv. Astfel, 22 de bebeluși au fost internați pentru tratament din cauza complicațiilor apărute, având în vedere că boala netratată corespunzător poate fi fatală.

În momentul de față, sunt internați la Secția de Pediatrie șapte copii, iar alte 15 cazuri au fost externate. Este o epidemie sezonieră, însă fără a fi depistat vreun focar de boală. Cazurile provin din mai multe zone ale județului, fără ca infecția să fi fost contractată din spital”, ne-a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vaslui susțin că nu au fost informați cu privire la numărul mare de cazuri de rotavirus înregistrat la spitalul din Vaslui. Însă, recomandă părinților să fie foarte precauți în privința acestei infecții și să se prezinte imediat la medic dacă apare simptomatologia de boală la copii, în special la bebeluși. Infecția cu rotavirus debutează cu vărsături, urmat de sindromul febril și scaune diareice, între 10 și 20 pe zi. Perioada de incubație este între 12 și 24 de ore astfel încât boala se manifestă imediat. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor