Home » Invatamant » O delegație de peste Prut a vizitat șase unități de învățământ din Bârlad

O delegație de peste Prut a vizitat șase unități de învățământ din Bârlad

Schimb de experiență inedit. O delegație formată din trei cadre didactice din Republica Moldova, aflată pentru trei zile în județul Vaslui a vizitat ieri, șase unități de învățământ din Bârlad.
Delegația însoțită de Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), a mers la Grădinița numărul 9, la Școala „Iacov Antonovici”, la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”, la Colegiul Tehnic „Petru Rareș”, la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” și la Școala Gimnazială de Arte „N.N Tonitza”. Oaspeții moldoveni au fost întâmpinați de profesorii acestei școli vocaționale dar și de cinci elevi care le-au oferit un program muzical interpretat la flaut, vioară și pian.
Nuța Obreja, directoarea Școlii de Arte, a prezentat colegilor ei de peste Prut unitatea de învățământ bârlădeană, cifra de școlarizare și performanțele elevilor. „Școala Gimnazială de Arte din Bârlad este o școală cu tradiție și cu rezultate remarcabile, reușind să fie recunoscută printre cele mai bune școli vocaționale din țară. Treisprezece dintre profesorii care predau aici sunt foști elevi ai școlii, care se mândresc la rândul lor cu elevi minunați care fac deja carieră în muzică și arte plastice, atât în țară cât și peste hotare. Toate aceste rezultate nu ar fi putut exista fără strădania și devotamentul profesorilor, profesori care realmente își fac meseria din pasiune. Am fi onorați să împărtășim experiența noastră în Republica Moldova în cadrul unei relații de înfrățire a școlii noastre cu altă școala. Cred că avem ce învăța unii de la alții”, a spus Nuța Obreja.
După momentul artistic membrii delegației din Republica Moldova au stat de vorbă cu elevii care au evoluat la instrumente muzicale și au rămas surprinși deoarece absolut toți s-au înscris la această școală din proprie inițiativă și nu la sugestia părinților sau alor persoane. La rândul lor, elevii, au aflat un lucru inedit pentru Bârlad și România, acela că în toate școlile teoretice din Republica Moldova sunt și clase cu profil artistic.
Scopul vizitei întreprinse în județul Vaslui de cele trei cadre didactice din Republica Moldova este de a încheia parteneriate între școli, schimbul de experiență conducând astfel la îmbunătățirea sistemului de învățământ dintre cele două țări.
Oaspeții basarabeni au rămas încântați de activitatea școlară a celor de „N.N Tonitza”, iar conducerea școlii bârlădene a fost onorată de impresiile trecute în cartea de onoare a școlii de către Ana Vividici, directorul Inspectoratului Școlar Național (ISN), instituție nou înființată de Guvernul Republicii Moldova. Schimbul de experiență dintre cadrele didactice din Moldova și cele din județul Vaslui au loc în contextul încheierii unui acord-cadru de cooperare instituțională internațională semnat între ISJ Vaslui și ISN Republica Moldova. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: