Google+
Home » Sport » O medalie de aur și două de argint, cucerite de șahiștii bârlădeni

O medalie de aur și două de argint, cucerite de șahiștii bârlădeni

Șahiștii bârlădeni s-a întors cu trei medalii, una de aur și două de argint, de la un concurs internațional de șah organizat de o firmă din județul Vaslui, prin Asociația Județeană de Șah Vaslui. Concurența a fost acerbă la Open A, cu 65 de jucători. Un număr mare de jucători veniți din Huși, Vaslui, din Bârlad (8), din țară precum și invitați din orașele Ungheni și Chișinău (Republica Moldova). A fost un concurs foarte puternic cu: trei maeșțri naționali (NM), doi maeștri internaționali (IM), șase candidați de maestru (CM) și 13 jucători cu cat. I.

Ioan Mocanu, de la Clubul “Gheorghe Neștianu” Bârlad a cucerit locul I la ELO <1600 și a fost recompensat cu medalia de aur și suma de 75 lei. Ștefan Lungu, tot de la clubul bârlădean, a cucerit locul II la U20, motiv pentru care a primit medalia de argint și 15 lei. Bârlădeanul Bogdan Ștefan Bîgu (11 ani), legitimat la ACS Pheonix Buzău, a obținut și el locul II, câștigând astfel argintul. Neculai Cristea, de la “Gheorghe Neștianu” Bârlad a câșțigat prin tombola organizată pentru cei care nu au obținut nici un premiu un pui de 5 kg. Au mai participat alți patru bârlădeni: Marius Ifrim și Toader Chițiga de la Clubul “Gheorghe Neștianu” Bârlad, Marian Vasile legitimat la Academia De Șah Realitatea Huși și Iulian Romașcanu legitimat la CS Sergentul Vaslui, seniori.

Odată cu plătirea taxei anuale la F.R. Șah, clubul Clubul “Gheorghe Neștianu” Bârlad a mai legitimat doi jucători. Odată cu înscrierea lui Alex Grosu de 10 ani și Gabriel Marcea de 8 ani a ajuns la nu mai puțin de 80 de jucători. “Acest premiu cred că m-a onorat dând un vot de încredere părinților, celor pe care îi antrenez, dar mai ales celor pe care nu-i antrenez, că este singurul club din Bârlad unde poți învăța șah adevărat. Dacă ești inteligent, sigur pe tine, vino la Clubul de Șah Gheorghe Neștianu și demonstrează. Le urez succes la școală și în șah celor doi care tocmai ni s-au alăturat și rezultate bune în ambele domenii. Țin să le mulțumesc celor care au participat din Bârlad, dar mai ales celor care sunt legitimați la Clubul Gheorghe Neștianu. Deși unii jucători sunt la început de activitate și nu au fost premiați au avut rezultate onorabile la nivelul concursului. Orașul Bârlad va face un turneu de șah cu ocazia Zilelor Culturale ale Bârladului, concurs care sperăm să fim sprijiniți și de Primăria municipiului”, ne-a declarat Ioan Mocanu, președintele Clubului “Gheorghe Neștianu” Bârlad.

Bogdan Sava, de la CSM Pașcani, a câștigat Open-ul A, iar Aurelian Ciobanu de la CSM Speranța și Andrei Arghirescu, de la CS Alex Brașov, au completat podiumul. Victor Romcovici, din Republica Moldova, a fost câștigătorul de la veterani, iar Diana Angheluță, legitimată la CSM Craiova, a câștigat titlul la feminin.

La turneul B, organizat pentru șahiști cu 14 ani sau mai mici au fost 30 de concurenți. Andrei Filip, de la Micul Șahist Iași, a câștigat la Elo 1800, Rareș-Octavian Caunic de la Micul Șahist Iași a învins la Elo 1400, iar Daria-Alexandra Holic, de la același club ieșean, a cules laurii la Elo 1200. Teodor Mihail Cozma, de la CS Capablanca Iași a luat aurul la categoria 10 ani, Ștefan Emilian Prisecaru de la Realitatea Huși a învins la 12 ani, iar Rareș Bighiu de la Realitatea Huși a terminat pe I la categoria 14 ani.

Cu ocazia concursului a fost aniversat Constantin Grosu, președintele Asociației Județene de Șah, cu ocazia împlinirii frumoase vârste de 65 de ani, dar și ieșirea lui la pensie. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: