Home » Social » Gurile rele despre ocuparea posturilor libere de la spitalul bârlădean: ”Sistemul PORC rămâne în vigoare”

Gurile rele despre ocuparea posturilor libere de la spitalul bârlădean: ”Sistemul PORC rămâne în vigoare”

De vineri, 3 martie, au început emoțiile în rândul candidaților înscriși pentru ocuparea posturilor vacante scoase la concurs de Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”.

În vreme ce unii candidați stau cu sufletul la gură în așteptarea probelor, alții și-au luat adio de la posturi pentru că au picat la prima probă. Exista însă și concurenți pentru care examenul este doar o simplă formalitate, după cum declară surse din spital care au aflat că deja se cunosc câștigătorii unor posturi în special nemedicale. Favoriți ar fi sora lui X, nevasta lui Y, ruda lui Z, pentru că, nu-i așa, salariile au crescut și a fi angajat în sistemul bugetar, mai ales la spital, este în ziua de astăzi o binecuvântare. În vreme ce pentru unii candidați sistemul PORC (pile, obligații, relații, cunoștințe) funcționează din plin, ca și pana acum, pentru alții concursul este chiar pe bune.

Realitatea de până acum confirmă, cel puțin în unele cazuri, faptul că examinarea de către comisie este cât se poate de obiectivă. La C.P.U., de exemplu, în urma primei probe de concurs au picat examenul toți candidații înscriși pentru posturile de brancardieri și asistenți medicali. Concursul se află în plină desfășurare, săptămâna aceasta și cealaltă urmând să își încerce norocul și alți doritori de a ocupa un post de asistent medical, infirmieră, brancardier sau liftier, telefonist și registrator medical.

Reprezentanții spitalului declară că privesc cu deosebită responsabilitate acest concurs pentru că, în ciuda lipsei de personal, nu doresc sa angajeze oameni nepregătiți. Noi îi credem pe cuvânt și vom revenim cu noi informații după afișarea rezultatelor finale și soluționarea eventualelor contestații.

About Tehno Redactor

One comment

  1. Posturile in spital se dau pe pile si nepotism.Se vehiculeza sume impresionante pentru un post in spital si o adevarata caracatita se ocupa de impartirea posturilor.

%d blogeri au apreciat: