Home / Administratie / Ziua Internațională a Femeii, marcată și la Vaslui, printr-o serie de manifestări

Ziua Internațională a Femeii, marcată și la Vaslui, printr-o serie de manifestări

Ziua Internațională a Femeii este marcată de către Primăria municipiului Vaslui, alături de instituții publice și structuri culturale colaboratoare (unități de învățământ vasluiene, centre culturale și socio-medicale de la nivelul municipiului Vaslui, Palatul Copiilor “Constantin Didilescu” Vaslui, CJCPCT Vaslui, Asociația culturală “Domisong”) prin manifestări specifice acestei perioade.

Foaierul Primăriei va găzdui astăzi, începând cu ora 12.00, vernisajul expoziției de artă plastică CULORILE LUI MĂRȚIȘOR, iar expozanți vor fi elevii unităților de învățământ vasluiene. Evenimentul se va bucura de participarea micuților artiști ai Asociației Domisong, Prof. Carmen Trufia.
Centrul Cultural “Alexandra Nechita” va aduce pe scena sa elevii Școlii gimnaziale “Elena Cuza”, prof. Flaviana Florea, care începând cu ora 18.30, vor susține un program artistic oferit în dar mamelor, alături de cele mai frumoase gânduri de iubire ale copiilor lor – artiști în devenire.
Ziua de 8 martie va debuta cu un recital al cantautorului Ion Chiriac și elevilor Centrului “Prietenii Veronicăi”, eveniment care va fi susținut începând cu ora 11.00 în cadrul Centrului “Bunavestire” și de la ora 12.30, în cadrul Centrului “Sfântul Nicolae”.
Elevii Școlii gimnaziale “Mihai Eminescu”, prof. Jacota Mihaela, vor urca pe scena Centrului Cultural “Alexandra Nechita” începând cu ora 17.30, omagiind prin cântec și poezii pe cea mai drag ființă – mama.
Seria evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Femeii va fi încheiată de un concert extraordinar – ROMANTICA FEMEIE –  manifestare cultural-artistică la care, pe lângă artiștii locali, vor evolua în recital Ileana Șipoteanu și Gabriel Dorobanțu. Așadar, miercuri, de la ora 17.00 Sala Polivalentă Vaslui (Sala Sporturilor) își așteaptă iubitorii de muzică ușoară de cea mai bună calitate la un eveniment dedicate în primul rând sărbătoritei acestei zile- FEMEIA (intrarea este liberă).

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vacanțe în extrasezon, reduse cu până la 70%, pentru vasluienii care aleg “Litoralul pentru toți”

Cei care nu au ajuns ...

Cartierul Complex Școlar rămâne fără apă potabilă

Astăzi, în cartierul bârlădean Complex ...

Bătrân din Vaslui, lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni din zona Școlii nr. 9

Un barbat in varsta de ...

%d blogeri au apreciat: