Home » Justitie » Trei tineri, arestați pentru tâlhărie după ce, cu fețele acoperite, au jefuit mai multe persoane pe stradă de telefoane sau genți

Trei tineri, arestați pentru tâlhărie după ce, cu fețele acoperite, au jefuit mai multe persoane pe stradă de telefoane sau genți

Trei tineri de 18 ani au fost arestați preventiv pentru tâlhărie calificată și tentativă de tâlhărie după ce, cu fețele acoperite cu fulare sau eșarfe, au jefuit mai multe persoane de telefoane sau genți, pe strada Decebal din municipiul Vaslui.
Toate victimele au fost atacate de către Gabriel Gâfei, Ionuț Nechifor și Mihăiță Marhodin, cu domiciliul în Pungești și Roșiești, în zone diferite de pe strada Decebal, din Vaslui, respectiv în apropiere de autogară, în dreptul Sălii Sporturilor și în spatele Liceului ”Emil Racoviță”. Cei trei tineri au acționat de fiecare dată ca în filme, după ce se întuneca și cu fețele acoperite cu eșarfe și fulare.
Inițial, tâlharii i-au luat prin violență telefonul mobil, în valoare de aproximativ 500 de lei, unui adolescent de 16 ani. La câteva zile de la incident, vasluienii acuzați de tâlhărie au încercat, prin aceeași metodă, să-i sustragă telefonul unui alt adolescent, în vârstă de 17 ani. Ultima tâlhărie comisă de cei trei tineri a fost în urmă cu mai puțin de o săptămână, când au smuls telefonul mobil și o geantă unei femei de 28 de ani, din municipiul Vaslui.
Încă din momentul primei sesizări, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au demarat cercetările pentru identificarea celor care au săvârșit infracțiunile de tâlhărie. De asemenea, aceștia au intensificat acțiunile pe linia prevenirii infracțiunilor comise cu violență, mai ales în zona în care au fost comise cele trei fapte. Din cercetări a reieșit că în toate cele trei cazuri, săvârșite între orele 21.00 și 22.00, autorii purtau haine închise la culoare și aveau fețele acoperite cu eșarfe sau fulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate de către polițiști, bunurile fiind înapoiate proprietarilor.
Gabriel Gâfei, Ionuț Nechifor și Mihăiță Marhodin au fost reținuți de polițiști și apoi prezentați la Parchet, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații au admis cererea procurorului de caz și au dispus încarcerarea celor trei tineri, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru tâlhărie calificată și tentativă de tâlhărie calificată. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: