Home » Sport » Liga a IV-a se joacă, după ce toate echipele de pe podium au luat cele trei puncte în prima etapă a returului

Liga a IV-a se joacă, după ce toate echipele de pe podium au luat cele trei puncte în prima etapă a returului

Duminică a fost o zi de sărbătoare pentru microbiștii din județ, care s-au bucurat de reluarea meciurilor din Liga a IV-a. Prima etapă a returului a arătat promițător, cu nu mai puțin de 18 goluri marcate în cele trei partide disputate.

FC 2007 Gârceni și-a consolidat prima poziție, după ce a învins cu 5 – 3 pe FC 2002 Vaslui, echipă aflată pe locul patru, ultimul care duce în play-off. Meciul nu a fost însă deloc ușor, pentru că galben – verzii au condus ostilitățile în prima repriză. FC 2002 Vaslui a primit un penalty după ce Abuzătoaie a fost faultat în careu, iar Cezar Ionuț a transformat. Două minute mai târziu Edi Moraru dubla avantajul gazdelor și confirma dominarea acestora. Gârceniul a reintrat însă în meci după ce a marcat cu cinci minute înainte de pauză și a egalat apoi în minutul 67. Oaspeții au trecut la conducere în minutul 72 și două minute mai târziu au marcat și golul patru. Edi Moraru a marcat pentru FC 2002 Vaslui după un penalty primit pe final de meci, în minutul 89. Orice speranță a gazdelor la a obține vreun punct a fost spulberată însă după ce Gârceniul a marcat golul cinci în prelungiri și a stabilit scorul final, 3 – 5.

Pajura Huși a obținut o victorie zdrobitoare, scor 9 – 1 cu mult mai modesta Unirea Banca. Hușenii și-au dovedit clasa încă de la începutul partidei, iar la pauză conduceau cu un confortabil 4 – 0. Partea secundă a adus alte patru goluri ale acestora și doar unul marcat de oaspeți.

Vitis Șuletea rămâne și ea în cărți pentru prima poziție, după ce a dispus de Multim Perieni. După ce conducea la pauză la scor de neprezentare (3 – 0), au mai marcat alte două goluri și în partea secundă. Timidă replică a oaspeților a adus doar golul de onoare, scor final 5 – 1.

Competiția este mai săracă după eliminarea echipei Flacăra Murgeni, iar Juventus Fălciu a câștigat la scor de neprezentare partida programată cu aceasta. Derby-ul dintre Atletic Club Bârlad și Sporting Bârlad a fost amânat datorită terenului impracticabil. Se va juca joi, de la ora 16:30.

FC 2007 Gârceni ocupă prima poziție, cu 33 de puncte, iar Pajura Huși are 31. Vitis Șuletea, ultima echipă de pe podium, are 28 de puncte. FC 2002 Vaslui ocupă locul patru, cu 24 de puncte, iar Juventus Fălciu are 21, dar și o partidă mai puțin disputată. Tot 12 partide are și Atletic Club Bârlad, care are 20 de puncte. Sporting Bârlad are 15 puncte, dar numai 11 partide disputate. Unirea Banca ocupă locul opt, cu șapte puncte, iar Multim Perieni locul nouă, cu șase puncte. (G.P)

About Tehno Redactor