Home » Invatamant » Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad, la prima ediție a simpozionului național „Eficient și modern în învățământul românesc actual”

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad, la prima ediție a simpozionului național „Eficient și modern în învățământul românesc actual”

Ieri, în aula Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” s-a desfășurat prima ediție a simpozionului național „Eficient și modern în învățământul românesc actual”. Proiectul a fost organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (I.S.J.), Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui și Casa Corpului Didactic Vaslui. Partenerii din cadrul proiectului sunt opt licee din țară, alături de Asociația „Cuza” din Bârlad.

Lucrările simpozionului național s-au desfășurat pe mai multe secțiuni: „Reducerea abandonului școlar și integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (C.E.S) în învățământul de masă”, „Tehnici de lucru eficiente la clasă”, „Suporturile educaționale – factor motivant și sursă de informare pentru elevi” și „Parteneriat și colaborare – exemple de bune practici”.

Deschiderea simpozionului, inițiat de Colegiul „Al. I. Cuza” încă de anul trecut, a aparținut actualului director al instituției, prof. Irina Chiriac. Împreună cu profesoarele Gabriela Bujoreanu și Teodora Ibănescu sunt coordonatoarele simpozionului.

Scopul organizării acestui simpozion, având ca grup țintă cadrele didactice din învățământul de masă și cel special, este acela de a oferi prilejul unor dezbateri, schimburi de păreri, împărtășirea unor experiențe cu privire la activitatea și practica personală, sau de a cunoaște alte modalități de lucru în scopul performării și dezvoltării propriului stil de viață. Totodată, simpozionul își propune promovarea parteneriatului între instituțiile de învățământ în vederea identificării și valorizării de metode, tehnici, suporturi educaționale, proiecte comunitare locale, naționale și internaționale, care să amelioreze problemele cu care se confruntă învățământul românesc actual: scăderea motivației de învățare a elevilor, părăsirea timpurie a sistemului educațional de către tot mai mulți elevi, integrarea elevilor cu C.E.S. în învățământul de masă”, a declarat Irina Chiriac.

În cadrul primei ediții a simpozionului „Eficient și modern în învățământul românesc actual” au mai luat cuvântul Cristinel Popa și Ecaterina Angheluță, de la Casa Corpului Didactic Vaslui, Elena Dogariu, de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, Maria Ciulei, de la I.S.J, iar din partea Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” profesorii Gabriela Bujoreanu, Carmen Diaconu, Creola Stoica, Teodora Ibănescu și Mihaela Păiș.

Inițiatorii proiectului cu un impact deosebit asupra cadrelor didactice din actualul sistem de învățământ promit că acest proiect va continua, următoarea ediție urmând să fie și mai interesantă prin luările de cuvânt și materialele realizate de profesorii participanți. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: