Home » Politic » Daniel Olteanu, replică acidă la adresa ministrului MDRAPFE, Sevil Shhaideh

Daniel Olteanu, replică acidă la adresa ministrului MDRAPFE, Sevil Shhaideh

Deputatul PNL de Vaslui Daniel Olteanu s-a declarat consternat de ultimele declarații ale ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE). Sevil Shhaideh a spus că ar trebui să „eliminăm orice discuție că guvernul ignoră Moldova”. În sprijinul declarațiilor sale, doamna ministru aduce faptul că Regiunea Nord-Est ar avea cea mai mare alocare din cadrul Programului Operațional Regional, un program dedicat autorităților locale.

Mesajul oficial al PSD pentru Moldova: «Știm că nu vă facem autostrăzi, mulțumiți-vă cu drumuri județene și comunale!». Atrag atenția reprezentanților Guvernului că se află într-o eroare fundamentală și că nu fac decât să confirme astfel faptul că Moldova este și va rămâne izolată. Am subliniat în intervențiile mele publice, inclusiv în Parlament, dezastrul promovat de PSD la nivelul marilor investiții în infrastructură, prin bugetul pe 2017. Conform fișelor de obiectiv ale Ministerului Transporturilor, județul Vaslui va avea parte de ZERO lucrări în execuție în ceea ce privește construirea sau modernizarea infrastructurii. 435.000 de vasluieni sunt uitați total de Guvern. Aceeași situație e întâlnită și în alte județe ale Moldovei, ceea ce înseamnă că un sfert din populația țării beneficiază de sub 5% din totalul marilor investiții în infrastructură”, a declarat Daniel Olteanu.

Acesta consideră că sumele avansate în cadrul Programului Operațional Regional nu sunt un cadou, ci reprezintă o consecință a faptului că Regiunea Nord-Est a reușit să ocupe un loc fruntaș în absorbția fondurilor europene derulate în cadrul execuției 2007 – 2013, multe axe de finanțare fiind suprasubscrise.

Ceea ce spune acum doamna ministru Shhaideh, foarte grav, este că POR, un program prin care pot fi modernizate, de exemplu, drumuri județene, poate înlocui dezastrul de la nivelul marilor lucrări de infrastructură. Ce ar putea să înțeleagă un investitor de aici? Că va trebui să accepte că-i este imposibil să fie competitiv, din cauza dezastrului de la nivelul infrastructurii feroviare, a lipsei autostrăzilor, și că va trebui să fie satisfăcut că vor fi modernizate câteva drumuri județene și comunale, de parcă industria Moldovei ar trebui să facă export pe drumuri județene și comunale!”, a mai declarat deputatul.

Conform acestuia modernizarea micii infrastructuri este firească și este meritul autorităților locale că reușesc să epuizeze fondurile europene în acest domeniu. Astfel, izolarea Moldovei este cauzată de faptul că Guvernul a tăiat regiunea de pe lista marilor proiecte de infrastructură, acele proiecte care cresc cu adevărat competitivitatea zonei și atracția pe care ar putea-o avea pentru investitori.

„Solicit Guvernului PSD să arate responsabilitate, iar această responsabilitate nu înseamnă a transmite mesaje de genul: «aveți bani de drumuri județene și comunale, de asta nu vă facem autostrăzi». Strategia PSD de a ține Moldova în izolare este o palmă nemeritată dată celei mai sărace regiuni, iar explicațiile despre înlocuirea finanțărilor destinate autostrăzilor cu acelea pentru drumuri comunale și județene descalifică acest Guvern. Am arătat că, atunci când avem parte de aceleași reguli, putem face performanță”, a concluzionat Daniel Olteanu.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: