Home » Sanatate » 15,3 milioane de euro, cheltuite în ultimii șapte ani pentru modernizarea Spitalului Județean Vaslui

15,3 milioane de euro, cheltuite în ultimii șapte ani pentru modernizarea Spitalului Județean Vaslui

Peste 15,3 milioane de euro, majoritatea fonduri de la Uniunea Europeană, au fost investite în ultimii șapte ani pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Președintele CJ, Dumitru Buzatu, crede că banii au fost cheltuiți degeaba dacă nu va crește calitatea serviciilor oferite de către personalul medical.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a încheiat, joi, proiectul de modernizare și echipare a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, printr-un proiect derulat în ultimii șapte ani și a cărui valoare se ridică la peste 15,3 milioane de euro. Pe lângă reabilitarea a peste 11.000 de metri pătrați de clădire, din trei corpuri ale unității medicale, au fost îmbunătățite condițiile de cazare pentru cei 37.000 de pacienți care ajung, anual, la spitalul din Vaslui. În acest sens, s-au reconfigurat saloanele din toate secțiile pavilionului principal, fiecare dintre acestea având cinci paturi, fiecare cu consolă proprie, și baie individuală. Totodată, unitatea medicală a fost dotată cu aparatură de 2,2 milioane de euro, contând în computer tomograf de ultimă generație, mese pentru intervenții chirurgicale, laparoscop, aparatură pentru dotarea laboratoarelor și a stațiilor de sterilizare.

Am fost în mai multe spitale din țară, însă pot să spun, cu mâna pe inimă, că este o unitate medicală cum multe comunități și-ar dori-o. Pentru noi putem spune că a fost o oportunitate unică, atât ca îmbunătățire a condițiilor hoteliere cât și ca dotare cu aparatură medicală”, a declarat, joi, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a atras atenția asupra faptului că toate aceste investiții trebuie să conducă automat și la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților de către personalul medical, luând în calcul și faptul că au crescut semnificativ în ultima perioadă și salariile angajaților spitalului.
Putem spune că am investit degeaba în infrastructură dacă nu va crește calitatea serviciilor și nu se vor îmbunătăți relațiile dintre personalul medical și pacient. Prin construcția unui spital regional la Iași, spitalul nostru nu va supraviețui dacă nu va fi dotat corespunzător și nu va avea un personal calificat, care să ofere servicii de calitate”, susține Dumitru Buzatu.
Conducerea CJ Vaslui a garantat că va investi în continuare în sistemul de sănătate din județ. În acest sens, pe lângă reabilitarea dispensarului TBC și amenajarea curții interioare a spitalului, va fi construit și un pavilion pentru spitalizarea de zi. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: