Google+
Home » Invatamant » Dascălii de la Liceul Pedagogic sunt instruiți în metode moderne de predare!

Dascălii de la Liceul Pedagogic sunt instruiți în metode moderne de predare!

de Răzvan CĂLIN

Profesorii de la Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” din Bârlad sunt implicați în momentul de față într-un proiect european care vizează deprinderea unor metode moderne de instruire și predare destinate exclusiv copiilor de vârstă preșcolară. Cum Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe implementarea unor metode cât mai moderne în învățământul românesc, proiectul a picat tocmai la țanc cel puțin pentru cadrele didactice de la liceul bârlădean, dar și pentru elevii acestei instituții care peste câțiva ani vor deveni la rândul lor cadre didactice.

Ca multe alte proiecte de acest gen, titlul poate părea inutil de complex, cel puțin la prima vedere: ”Inclusive Preschool for Kid – Visual, Auditory and Kinesthetic Learners” (VAK4Kids). Însă, în momentul în care vorbim despre scopul proiectului, lucrurile devin ceva mai clare: promovarea diferențelor individuale de învățare la copiii preșcolari prin furnizarea unei metodologii complexe bazată pe așa numitul VAK, care se traduce în felul următor – vizual, auditiv, kinestezic. Cei de la liceul bârlădean sunt, astfel, instruiți să implementeze aceste metode moderne în procesul instructiv-educativ al copiilor preșcolari. Mai trebuie spus că alături de Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu”, în proiect mai sunt angrenate trei instituții de învățământ similare din Europa: Gaziosmanpasa Anaokulu, din localitatea Yalova, Turcia; Valga lasteaed Paasuke, Valga, Estonia și Development Centre 4 Family, Riga, Letonia. De-a lungul proiectului au fost organizate mai multe întâlniri transnaționale între delegații ale celor patru instituții implicate.

În cadrul proiectului au fost prevăzute și două activități de învățare pe termen scurt, în vederea îmbunătățirii competențelor partenerilor în domeniul abordat. Anul acesta ne vom axa pe diseminarea, în cadrul comunității educaționale, a informațiilor și experiențelor realizate/dobândite în cadrul acestui proiect la nivelul specialiștilor în pedagogie preșcolară. Această activitate de tip masterclass va fi organizată pe durata a două zile (1 – 2 aprilie 2017) și se axează pe prezentarea setului de instrumente bazate pe conceptul VAK pentru predarea științelor naturii la preșcolari. Se va urmări detalierea modului în care setul de instrumente va putea fi utilizat în mod eficient în activitatea pedagogică, beneficiile și rezultatele așteptate în urma acestui proces, precum și modul în care pot fi multiplicate metodele de predare (și apoi transferate către alte discipline). De asemenea, în cadrul atelierelor de lucru, cei 30 de participanți (educatoare și profesori metodiști/îndrumători de practică pedagogică) vor fi implicați în situații practice în care vor utiliza setul de instrumente și vor elabora recomandări metodologice”, a declarat pentru Est News profesoara Daniela Marinescu, coordonatorul proiectului.

Comments

comments

About Razvan Calin