Google+
Home » Politic » Deputatul Daniel Olteanu: „Primarii dedicați comunității trebuie motivați prin salarii să facă performanță în continuare!ʺ

Deputatul Daniel Olteanu: „Primarii dedicați comunității trebuie motivați prin salarii să facă performanță în continuare!ʺ

Deputatul liberal Daniel Olteanu susține că nivelul actual de salarizare a primarilor este derizoriu, care nu corespunde eforturilor pe care mulți dintre ei le fac pentru comunitate și nu încurajează performanța în administrația publică locală: ʺFuncția de primar presupune o responsabilitate foarte mare, pe care nu putem să o negăm sau să o neglijăm. Așa cum sunt pentru creșterea salariilor în sănătate și învățământ, pentru o lege a salarizării care să aducă echilibru în sistemul bugetar, cred că este nevoie și de o remunerație corectă, majorată, pentru cei care răspund de soarta unei comunități de mii sau zeci de mii de oameni. De la proiecte de milioane de euro în infrastructură, derularea unor finanțări cu fonduri locale, guvernamentale sau europene, gestionarea corectă a sute, poate mii de cazuri sociale, mai ales într-un județ ca al nostru, tot stresul cauzat de cele mai mici probleme pentru care, de multe ori, e arătat cu degetul primarul – toate acestea nu pot fi remunerate cu salariile de acum. Nu i se poate cere unui primar care câștigă lunar 2-3.000 de lei să facă performanță pentru comunitate, cu toate problemele foarte complexe și diverse pe care trebuie să le gestioneze.ʺ

Parlamentarul liberal consideră că o lege corectă a salarizării primarilor ar aduce rezultate vizibile în comunitățile vasluiene și i-ar motiva pe aleșii locali să facă performanță. ʺVrem de la primari «să aducă bani» în comunitate, vrem să ne crească nivelul de trai, însă, de multe ori, sunt situații care nu depind de ei, ci de Guvern. Ca parlamentar, în cele trei luni, am ales să am o activitate prin care să vin săptămânal în ajutorul primarilor, cu teme punctuale legate de județul Vaslui, de modul în care ne tratează Guvernul. Am avut, de asemenea, o serie de întȃlniri de lucru în comune, în cadrul cărora am discutat despre problemele și proiectele locale. Primarii cu care am interacționat nu au program de opt ore, pot spune că nu au nici weekend, de multe ori îi găsesc pe teren sâmbătă și duminică. Pentru acești primari dedicați comunității, mereu în căutare de soluții și mereu „în priză”, nivelul de salarizare de acum e foarte scăzut. Avem nevoie de primari care să fie concentrați la ceea ce trebuie să facă, nu să fie frustrați că iau salarii mici și răspund de soarta a mii de oameniʺ, a mai declarat Olteanu, care subliniază că electoratul îi sancționează prin vot pe cei care nu fac performanță.

Amendamentul la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care prevede majorarea cu 30%, din bani de la buget, a salariilor aleșilor locali, va fi dezbătut și votat în Parlament în perioada următoare.

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor