Google+
Home » Justitie » Scandal cu repetiție în fața unui bar din Bârlad!

Scandal cu repetiție în fața unui bar din Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Doi tineri din Bârlad fac obiectul unui dosar de cercetare penală după ce au fost implicați într-un scandal petrecut în seara zilei de sâmbătă, în fața unui bar din Bârlad.

Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad, între Ionuț S. (28 de ani) și Mihai M. (27 ani) a izbucnit un conflict spontan. Totul s-a petrecut în fața unui bar situat pe strada Vasile Pârvan. La un moment dat, cearta dintre cei doi a degenerat, astfel că Ionuț S. l-a lovit pe Mihai M., aplicându-i un pumn în figură. După care, agresorul a plecat din zonă și se părea că totul se va termina așa. Numai că, victima și-a chemat în ajutor un prieten – pe Cosmin H. (28 de ani) – și amândoi au plecat în urmărirea lui Ionuț S., dornici să se răzbune. După câțiva metri, pe aceeași stradă, l-au ajuns din urmă pe cel vizat și totul s-a transformat într-o bubuială pe cinste, în trei.

Spiritele s-au calmat doar la apariția echipajului de poliție care a ajuns la fața locului în urma unei sesizări făcute prin 112. După ce i-au potolit pe beligeranți, oamenii legii au luat decizia de a-i reține pentru 24 de ore pe doi dintre ei: Ionuț S. și Cosmin H. În sarcina lui Ionuț S. au fost reținute infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe, iar pe numele lui H. Cosmin a fost reținută infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Cei doi au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, însă până la închiderea ediției magistrații încă nu luaseră o decizie în acest caz. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate în aceste fapte, activitate desfășurată sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Comments

comments

About Razvan Calin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*