Google+
Home » Social » Cursuri gratuite de calificare/recalificare pentru șomerii vasluieni
IF

Cursuri gratuite de calificare/recalificare pentru șomerii vasluieni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui organizează gratuit cursuri de calificare/recalificare pentru șomeri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoștințelor teoretice și practice specifice unei noi meserii care să mărească șansele ocupării unui loc de muncă.

Planul de formare profesionala pentru anul 2017 cuprinde o gama variata de meserii / ocupații, incluzând cursuri de calificare/recalificare, inițiere, perfecționare și specializare. Cursurile de calificare/ recalificare se adresează persoanelor cu studii diferite de pregătire: învățământ obligatoriu (inclusiv persoane care nu au absolvit învățământul obligatoriu la cursurile de nivel 1 de calificare), școli de arte și meserii; școli profesionale; liceu.
În luna aprilie AJOFM Vaslui intenționează să înceapă derularea programelor de formare profesională „asfaltator” (pentru 14 șomeri), „inspector resurse umane” (20) și „manichiurist-pedichiurist” (14). De asemenea la Bârlad 25 de șomeri pot accesa cursurile pentru „îngrijitor bătrâni” (pentru 25 șomeri) și „confecționer asambleor articole din textile” (26). În municipiul Huși 14 șomeri pot participa la cursurile de „coafor” și alți 20 la cel de „cusător din piele și înlocuitori”.

Cursurile sunt gratuite și pentru șomerii neindemnizați aflați în evidența agenției ca persoane în căutarea unui loc de muncă. Orice persoană care dorește să beneficieze în mod gratuit de serviciile oferite de către AJOFM Vaslui se poate înscrie pe baza unui dosar care cuprinde copie după cartea de identitate, copie după certificatele de studii și adeverință medicală din care să reiasă că este apt de muncă sau are eventuale restricții medicale.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să urmeze unul din programele de formare profesională menționate, pot afla informații suplimentare la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui din str. Spiru Haret nr. 5, etaj 1, camera 18, sau la telefon: 0235/318184. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: