Google+
Home » Administratie » Cine va fi managerul Spitalului „Elena Beldiman”?

Cine va fi managerul Spitalului „Elena Beldiman”?

Până la sfârșitul lunii aprilie, când actualul manager Angela Chirilă va părăsi postul de șef al Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, reprezentanții Primăriei Bârlad trebuie să desemneze un director interimar înainte de organizarea concursului de manager.

Unele voci din spital ne-au declarat că este posibil ca viitorul manager să fie din afara spitalului, vehiculându-se la nivel de zvonuri numele lui Dionisie Lefter (fost manager al instituției) dar și al lui Ștefan Constantinciu, și el fost director al spitalului. După câteva luni de la demisia lui Ștefan Constantinciu din postul de manager al Spitalului „Beldiman”, deputatul Adrian Solomon declara într-un interviu: „La un moment dat, Ștefan se va întoarce la spital.” Cum criteriul politic este decisiv în numirea managerului, cele două persoane au șanse reduse de a fi numite în această funcție. Liberalii, cel puțin la nivel declarativ, doresc să numească la conducerea spitalului un liberal care, în momentul numirii pe postul de manager, va trebui să aibă finalizate studiile de management sanitar special pentru postul de manager al spitalului.

Alte voci spun că și medicul Cătălina Manolache, șefa Secției Medicale din spitalul bârlădean, ar fi pe lista numelor vehiculate pentru ocuparea postului de manager. Se pare că medicul Cătălina Manolache s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu primarul Dumitru Boroș pentru a discuta pe această temă. Rămâne de văzut cât de agreată va fi de către primar, având în vedere că este simpatizantă a PSD.

În Spitalul „Elena Beldiman” sunt mai multe cadre medicale care au studii de management sanitar. Există, totuși, și câțiva medici care au absolvit un master în management sanitar, printre aceștia numărându-se medicul neurolog Daniela Marcu și medicul ortoped Dan Tucaliuc. Dar, cum studiile nu au nicio valoare fără sprijin politic consistent, câștigătorul postului de manager al Spitalului „Elena Beldiman” nu va fi alta decât persoana agreată de primarul Dumitru Boroș. Este foarte probabil ca niciunul dintre cei amintiți să fie viitorul șef al spitalului, ci să apară un candidat pregătit din timp de liberali.

Până la numirea unui director interimar va trebui finalizată evaluarea activității manageriale a Angelei Chirilă și acordarea unui calificativ. Din păcate, deși trebuia să se întâlnească lunea trecută în vederea acordării punctajelor pentru fiecare indicator, comisia de evaluare nu s-a mai întrunit din cauză că cei patru reprezentanți ai Primăriei au avut probleme mai importante de rezolvat. Deocamdată, nu a fost stabilită o dată exactă la care se va întruni comisia. (Răzvan CĂLIN)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: