Google+
Home » Administratie » Anchetă la Primăria Vaslui, după ce un salariat a publicat Facebook poze cu colegi în timp ce servea băutură în instituție

Anchetă la Primăria Vaslui, după ce un salariat a publicat Facebook poze cu colegi în timp ce servea băutură în instituție

Conducerea Primăriei Vaslui a declanșat, luni, o anchetă internă la Serviciul Urbanism după ce un inginer din cadrul acestei structuri a publicat fotografii pe o rețea de socializare cu colegi de-ai săi în timp ce servea băutură într-unul din birourile instituției.

Un angajat al Primăriei Vaslui a ajuns în atenția superiorilor săi în urma apariției în mediul on-line a unor fotografii dintr-un birou al instituției cu mai mulți angajați în jurul unei mese cu băuturi alcoolice și mâncare. De altfel, salariatul, ce va fi subiectul unei anchetei interne, este cel care a publicat pe o rețea de socializare poze cu paharul în mână, fiind înconjurat de mai multe colege de-ale sale.

În cursul acestei zile (n.r.-luni), am chemat secretarul primăriei și șeful Serviciului Personal și le-am solicitat să analizeze cazul și să stabilească dacă este vorba despre o abatere disciplinară. Va fi informat și primarul municipiului Vaslui asupra acestei situații și, în funcție de ce se va constata, vor fi stabilite și eventuale măsuri de sancționare”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Daniel Neacșu.

Fotografiile apărute în mediul on-line se pare că ar fi de la aniversarea salariatului în cauză, petrecere care ar fi fost făcută în timpul programului în biroul acestuia de la primărie. (Ionuț PREDA)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor

  • noi…

    vor sa scape de dumnealui ? incurca pe cineva? naspa, pacat de el..