Home / Sanatate / Fosta telefonistă de la Spitalul Elena Beldiman” Bârlad a încercat să se sinucidă luând un pumn de pastile

Fosta telefonistă de la Spitalul Elena Beldiman” Bârlad a încercat să se sinucidă luând un pumn de pastile

Răzvan CĂLIN

O fostă angajată a Spitalului de urgență  ”Elena Beldiman” din Bârlad a ajuns ieri dimineață în stare gravă la Urgențe după ce a înghițit un pumn de xanax. Cel care a descoperit-o acasă a fost prietenul său, care a încercat să o trezească timp de câteva ore bune. Însă, femeia nu a reactionat. Speriat, omul a sunat imediat la 112 iar ambulanța a dus-o rapid la spitalul din localitate.

Reprezentanții spitalului ne-au declarat că femeia era ușor afazică în momentul în care a fost dusa la Urgențe. Dar era conștientă. Norocul ei este că a început să vomite, lucru care i-a ameliorat starea de sănătate. Chiar și așa, femeia a rămas în continuare internată în spital pentru monitorizare.

Fosta angajată a spitalului a lucrat mulți ani ca telefonistă a acestei unități. Cu câteva luni în urmă ar fi fost anunțată că va fi mutată la Garderobă, întrucât nu avea pregătirea necesară pentru a fi telefonistă, iar postul va fi ulterior scos la concurs. Nu a suportat ideea că va fi retrogradată și plătită mai prost. Ea mai trecuse odată prin această experiență în urmă cu ceva ani, când a fost mutată de la magazie pe postul de telefonistă. Așa că a ales să plece în străinătate la muncă, dar nici aici nu i-a mers mai bine, fiind nevoită să revină în țară. Disperată că în Anglia a eșuat, iar aici, la Bârlad, își abandonase postul de la spital, femeia a înghițit 40 de tablete de xanax.

About Razvan Calin

x

Check Also

Peste 5.700 de beneficiari de ajutoare de lemne pentru încălzirea locuinței în această iarnă în județ

Peste 5.700 de familii ori ...

Magazinul unui fost polițist din Vaslui, distrus de un incendiu

Magazinul unui fost polițist din ...

126 de bolnavi infectați cu HIV/SIDA sunt tratați în spitalele din Vaslui și Bârlad

de Dănuț CIOBANU În județul ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: