Home / Justitie / Jandarmii vasluieni, la ceas aniversar

Jandarmii vasluieni, la ceas aniversar

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui a avut loc ieri o videoconferință, organizată cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române.

Având rolul civic de asigurare a ordinii și siguranței publice, Jandarmeria a contribuit din plin la construcția țării. Au trecut deja 167 de ani de când domnitorul Alexandru Ghica a semnat actul de înființare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, pe care a comunicat-o Divanului Obștesc și Sfatului Ocârmuitor. Acest document prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte șase ținuturi (județe), la fiecare ținut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iașului și la Poliția Capitalei, în total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1.433 de jandarmi călări și pedeștri.

Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obștesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat Divanului, printr-un Opis, să ia în discuție proiectul pentru reformarea “Corpului Slujitorilor”. Divanul Obștesc a votat această legiuire la 12 martie. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica a constituit actul de naștere al acestei arme, căruia i-a dat statut juridic, i-a definit atribuțiile, principiile de organizare și funcționare, constituind fundamentul teoriei și practicii de-a lungul existenței sale.

Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt: asigurarea și restabilirea ordinii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, dar și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită.

Evenimentul a fost un bun prilej pentru prefectul Isabel Bogdan de a remarca, retrospectiv, activitatea și rezultatele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui: “Chiar dacă au trecut aproape două secole, constat că jandarmeria vasluiană rămâne un corp de elită, ancorat la realitățile locale și mereu în slujba cetățenilor. După evenimentele din decembrie 1989 am asistat la evoluția dinamică și la performanțele jandarmilor vasluieni, un model de responsabilitate și profesionalism. Pentru noi, vasluienii, prezența dumneavoastră la diferite evenimente a devenit o obișnuință, care ne conferă siguranță și încredere. Pentru dumneavoastră, stimați colegi în uniformă, statutul pe care îl aveți vă obligă să acordați prioritate siguranței cetățenilor, așa că profesia de jandarm poate fi cu greu separată de viața de familie. Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră la ceas aniversar. Vă doresc mult succes în activitate și să nu uitați că societatea vă investește în continuare cu încrederea ei! La mulți ani, dragi colegi jandarmi!”.

About Tehno Redactor

x

Check Also

O nouă victorie în instanță! O fostă angajată a spitalului din Bârlad a câștigat procesul cu instituția

Curtea de Apel Iași a ...

Un bărbat de 41 de ani din Bârlad a sărit gardul unei gospodării și a amenințat cu cuțitul o femeie

Polițiștii bârlădeni au probat activitatea ...

Un tânăr din Bârlad a scăpat cu viață ca prin minune după ce și-a făcut mașina praf în urma coliziunii cu un TIR

Un tânăr de 34 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: