Home » Justitie » Polițiștii vasluieni le-au explicat elevilor și alte grupuri țintă despre fenomenul violenței în familie

Polițiștii vasluieni le-au explicat elevilor și alte grupuri țintă despre fenomenul violenței în familie

Ziua de ieri a fost dedicată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui prevenirii violenței în mediul familial, în cadrul evenimentului național „Săptămâna prevenirii criminalității”.

Polițiști din cadrul IPJ Vaslui (de ordine publică, investigații criminale, de prevenire a criminalității și criminalistică) au desfășurat activități de informarea populației cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru prevenirea acestui tip de violență. Polițiștii au discutat cu elevi de la unități de învățământ din tot județul, atât din mediul urban cât și din mediul rural, precum și cu grupuri țintă din mai multe categorii sociale și profesionale. Le-au adus la cunoștință existența numărului de telefon 0800.500.333 (call-center național pentru victimele violenței în familie).

De asemenea, polițiștii au prelucrat aspecte legislative privind violența în familie, promovarea și obținerea ordinului de protecție, în scopul înlăturării stării de pericol pentru orice persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei. Menționăm faptul că în anul 2016 au fost înregistrate la subunitățile Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui 129 ordine de protecție.

Ordinul de protecție se emite de către instanța de judecată, respectiv judecătoria de pe raza teritorială in care își are domiciliul sau reședința victima violenței domestice. Poate solicita instituirea ordinului de protecție orice persoană a cărei viață, integritate fizica sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei.

Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal.  De asemenea, cererea poate fi introdusă in numele victimei și de procuror sau de reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții in materia protecției victimelor violenței in familie (ex.: asistentul social comunitar din cadrul primăriei comunei de pe raza unde domiciliază victima) sau de reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditați conform legii, cu acordul victimei. La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecție i se poate acorda asistență sau reprezentare prin avocat.

Cererea privind emiterea ordinului de protecție se întocmește potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din Lege. Pentru a obține un astfel de ordin de protecție, victima trebuie să completeze o cerere de emitere a ordinului de protecție, care va fi judecată în regim de urgență. Instanța poate emite ordinul de protective în aceeași zi, iar hotărârea judecătoreasca constituie titlu executoriu. Aceasta se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se afla locuința victimei și a agresorului.

Ordinul de protecție are caracter provizoriu, fără a putea depăși șase luni de la emiterea sa, după acest termen putându-se solicita instituirea unui nou ordin de protecție. Prin ordinul de protecție instanța de judecată poate institui  una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții printre care evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință pentru agresor numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajata încât agresorul sa nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distante minime determinate față de victima, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de munca sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda politiei armele deținute; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, in special in scopul dezintoxicării.

Ordinul de protecție se pune în executare de îndată de către sau, după caz, sub supravegherea poliției.

Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsa, al altui membru al familiei.  Organele de poliție au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: